Radu Berceanu: Nu se impune demisia premierului

Senatorul PDL Radu Berceanu este de părere că Teodor Baconschi trebuia sancţionat pe linie de partid şi asta mai devreme, în loc să fie revocat de la MAE abia ieri. El a mai apreciat că nu este cazul ca Emil Boc să demisioneze de la Guvern, pentru că "orice alt premier câteva luni de zile bâjbâie".

"Eu credeam că o sancţiune mai repede pe linie de partid era de avut în vedere, pentru că ceea ce a spus domnul Baconschi era în zona activităţii politice şi nu neapărat în zona activităţii diplomatice, de ministru. Dar sigur că cele două se întrepătrund foarte mult şi până la urmă asta a fost decizia premierului. Nu neapărat mă aşteptam", a declarat Berceanu pentru RFI.

Senatorul e nemulţumit că liderii PDL nu au taxat mai repede afirmaţiile "nepotrivite" ale unor democrat-liberali la adresa protestatarilor. "Ar fi trebuit ca imediat ce au fost făcute unele declaraţii mai nepotrivite, ca să folosesc un termen blând, ar fi trebuit ca de la partid să iasă purtătorul de cuvânt sau secretarul general şi să spună imediat "e părerea lor personală, mai scriu pe bloguri şi alţii care scriu tot felul de lucruri cu titlu personal, dar partidul nu are deloc această părere, o să-i chemăm la partid să dea explicaţii şi s-ar putea să se aleagă şi cu vreo sancţiune". Cred că ar fi fost o reacţie mult mai potrivită şi n-ar fi lăsat ca nişte epitete colorate şi absolut nejustificate să fie preluate pe la manifestaţii şi să fie o întreagă desfăşurare din punctul acesta de vedere", a comentat el.

Radu Berceanu pare să creadă că demiterea lui Teodor Baconschi nu va reuşi să calmeze protestele de stradă. "Nu cred că e o legătură foarte directă. Sunt atât de multe cereri şi atât de diverse, încât e foarte greu să faci o legătură între eventuala calmare şi o anumită cerinţă. Pot să vă spun că la Craiova încep lucrurile cu demiterea lui Mircea Sandu şi Mitica Dragomir, care au scos Universitatea din Ligă, după aia încep revoluţionarii cu alte lucruri şi aşa mai departe. Mie mi-e greu să găsesc un numitor comun şi să spun că dacă s-ar face lucrul acesta, s-ar calma spiritele", declară senatorul PDL. Demisia premierului nu se impune Berceanu mai crede că o eventuală demisie a premierului Emil Boc nu se impune. "Nu văd, în afară de un soi de voluptate din asta că s-a obţinut nu ştiu mai ce, nu văd cu ce ar îndrepta nişte lucruri. Ne-am direcţionat către o instabilitate şi către nişte continuări ulterioare după o astfel de demisie, pe care nu le văd deloc potrivite în perioada asta şi nu le văd nici măcar cu vreo finalitate mai bună. Adică după ce şi-ar da demisia premierul, asta înseamnă demisia întregului Guvern. Şi mai departe se merge pe un alt Guvern. Cine spune că un alt Guvern sau un alt premier o să facă cine ştie ce mai bine? Eu pot să vă spun că orice alt premier câteva luni de zile bâjbâie, iar după aceea, ştiind că a venit pe o mişcare de genul acesta, va încerca să facă cât mai puţin sau va face şi pe placul ălora şi pe placul ălora, pe placul tuturor, ceea ce în situaţia actuală nu se poate. Aşa că ar fi, la modul general, o situaţie mult mai proastă!", a explicat senatorul.

Întrebat de RFI dacă s-ar impune o remaniere a Guvernului, Radu Berceanu a răspuns: "Sigur, dacă s-a pornit pe calea asta, o remaniere putea să aibă loc şi poate să aibă loc, dar nu sunt deloc convins că încă vreo câţiva miniştri schimbaţi îi calmează pe cei care ies în stradă". CITIŢI ŞI:

  • Teodor Baconschi: "Traian Băsescu nu ştia că hârtia era pe traseu"
  • Diaconescu, susţinut pentru Externe
  • Teodor Baconschi, revocat prin telefon. Pedeliştii au aflat odată cu telespectatorii