Radu Banciu: Marea reușită a dreptei ar fi să-l repună pe șine pe Antonescu, care să-i dea două palme lui Ponta la prezidențiale

Jurnalistul Radu Banciu a comentat, aseară, rezultatele slabe obţinute de partidele de dreapta la europarlamentare.

„Când îndemnați la vot, faceți distincția între votanți. Degeaba îi chemați la vot pe cei cu bastonul, pe analfabeți, pe cei cu doi dinți în gură, pe cei din Scornicești, care au votat toți plus 50% din turism electoral. Niciodată bătrâneii, ceaușiștii, partizanii lui Iliescu, cei din Scornicești, Teleorman, Mehedinți sau Gorj n-o s-o voteze pe Elena Udrea. Nu oamenii din generația a doua sau a treia o să voteze femei cu tocuri. Fiți deștepți și faceți-i pe alegători să vină la voi. Procentul acesta imens de aproape 70% a celor care n-au votat reprezintă de fapt România. Este singurul motiv pentru care țara mai există. De aceea suntem noi în UE, în NATO. Există o mare categorie de oameni care nu s-au întinat cu aceste voturi. Cei care au votat România de fiecare dată au dus România în paragină. Îndemnați altfel oamenii, întotdeauna prostimea se va duce prima la vot, ca la țară, unde se duce lumea cu noaptea-n cap”, a declarat Banciu.

Vezi video AICI.

Jurnalistul mai spune că misiunea dreptei în acest moment este să revigoreze un candidat în ochii electoratului care să-l învingă pe Ponta la alegeri.

„Marea reușită a dreptei ar fi să-l repună pe șine pe Antonescu, iar el să-i dea două palme lui Ponta la prezidențiale”, a mai spus Banciu.