Rădoi, obligat să retrăiască anii de liceu

Pentru a deveni antrenor cu acte în regulă, tehnicianul „roș-albaștrilor” are de gând să treacă de Bacalaureat, apoi să se înscrie la Școala Federală de Antrenori

Aflat în cantonament cu Steaua, Mirel Rădoi a avut parte de o experiență neplăcută.

Tehnicianul a căzut primul test, susținut în amicalul cu Klagenfurt (scor 4-5), iar ieri a vorbit pentru prima dată de când a devenit „principalul” campioanei din Liga I.

„Voi fi antrenor principal”

Rădoi a fost contestat pentru că a fentat regulamentul și antrenează, deși nu deține Licența PRO, deghizat în funcția de director sportiv. Tehnicianul a recunoscut că tentația de a-și începe cariera la Steaua a fost prea mare pentru a refuza oferta venită de la Gigi Becali.

„Orice antrenor ar fi acceptat această ofertă. Nu știu câți dintre cei care contestă că nu am licență ar fi refuzat o asemenea ofertă. Voi fi antrenorul principal!

Mirel Rădoi mai are nevoie de doi ani pentru a termina liceul, apoi poate susține examenul de Bacalaureat

Am găsit această portiță în regulament, de a fi director sportiv, dar nu am zis niciodată că vreau să fiu antrenor fără licență”, a spus tehnicianul Stelei.

Încă doi ani de liceu și BAC-ul

Pe de altă parte, Rădoi a recunoscut că a apelat la o soluție imorală și a afirmat că, atunci când timpul îi va permite, are de gând să-și termine studiile necesare pentru a se înscrie la Școala Federală de Antrenori.

„Nu am cerut niciodată să primesc licența pe gratis. Moral, nu cred că este normal să antrenez fără licență, dar voi continua studiile pentru a o obține. Pentru moment nu pot să încep studiile pentru că echipa are foarte multe meciuri.” Pentru Mirel, problema este că obținerea licenței va dura minimum 5-6 ani. Fostul căpitan al Stelei a absolvit 10 clase la Grupul Școlar „Domnul Tudor” din Drobeta Turnu Severin. Mai întâi, el trebuie să absolvească cele 12 clase, să treacă Bacalaureatul, apoi să se înscrie la Școala de Antrenori.

Ulterior, va urma un an de zile cursurile pentru Licența A, iar după trei ani de practică în Liga I, se poate pregăti pentru Licența PRO.

Gigi se bagă doar „10%”

În acest timp, Gigi Becali, patronul Stelei, i-a transmis finului său că-i va crea un cadru confortabil de lucru.

„Cu Mirel Rădoi va fi altceva decât cu ceilalți antrenori. El va deține controlul, 90%, iar eu doar 10%. Până acum controlam jumătate din ce se întâmpla la echipă. Acum avem o echipă foarte puternică, mai bună decât cea de acum 10 ani când jucam în Cupa UEFA”, a spus Becali la Sport.ro