Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) a fost amendată cu 20.000 de lei de Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Capitalei, după ce bucureştenii din mai multe sectoare nu au avut apă caldă câteva zile la rând.
"Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, prin Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti, a sancţionat Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti RADET cu amendă contravenţională în valoare de 20.000 lei, conform prevederilor OG 21/1992 privind protecţia consumatorilor, art. 51(1) lit. c pentru nerespectarea clauzelor contractuale", informează un comunicat ANPC.
ANPC mai precizează că a dispus un control "pentru verificarea respectării drepturilor consumatorilor la furnizorul de apa caldă RADET" ca urmare a numeroaselor reclamaţii primite de la asociaţiile de proprietari,
RADET a anunţat anterior că vor avea facturile diminuate bucureştenii din sectoarele 2, 3 şi 4, care au fost afectaţi de lipsa apei calde.