Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă, vineri seara, din Catedrala Mitropolitană pentru ca pelerinii sosiți la Iași să se poată închina.
Pelerinii sosiți la Iași la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva au prilejul de a se închina încă de vineri seara la racla cu moaștele sfintei, care la ora 20,00 a fost scoasă din Catedrala Mitropolitană. Un sobor de preoți conduși de Calinic Botoșăneanu au purtat racla în procesiune care, ulterior, a fost așezată pe un baldachin special amenajat în curtea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. La ceremonial au luat parte pelerini veniți din toate colțurile țării. Unii dintre ei au declarat jurnaliștilor că au ajuns la Iași de joi după amiază, pentru a fi siguri că pot lua parte la această procesiune religioasă, informează Agerpres.
Tot din vineri seară, în jurul orei 24.00, credincioșii, care se vor așeza la rând în spațiul special amenajat în preajma Catedralei Mitropolitane, vor avea prilejul de a se închina și la moaștele moaștele Sfintei Maria Magdalena, precum și la un fragment din lemnul Sfintei Cruci. Aceste relicve vor ajunge la Iași în jurul orei 23.00 ele fiind aduse de o delegație de preoți greci de la o mănăstire de pe muntele Athos. Aproape de miezul nopții ele vor fi depuse în curtea Mitropolitană alături de racla Sf. Cuv. Parascheva.
Mănăstirea Simonos Petra de pe Muntele Athos adăpostește o raclă cu mâna stângă a Sfintei Maria Magdalena. Cea mai veche mărturie a prezenței sfintelor moaște la Simonos Petra o reprezintă inscripția de pe răclița din argint aurit a Sfintei, în formă de mână, unde se poate citi: 'Mâna stângă a Sfintei Mironosițe și Întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena din Mănăstirea Sfântului Simon în anul 7151' (1642 / 1643)'.
Moaștele Sfintei Mironosițe Maria Magdalena sunt aduse de la Mănăstirea Simonos Petra spre închinare credincioșilor în multe locuri ale creștinătății, pentru a se bucura de binefacerile Sfintei.
Anual, aproximativ un milion de persoane vin la Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru a se închina, în preajma zilei de 14 octombrie, la racla cu moaștele Sfintei Parascheva. Astfel, Iașiul devine cel mai mare centru de pelerinaj din România.