După ce şi-a îndeplinit misiunea, ALPHaG COD RAG 96 se "sinucide". Pe pământ ajung bucăţele de carton presat. Este primul proiect reuşit de conversie a tehnicii militare în scop civil.
Combaterea grindinei i-a preocupat pe oameni încă din Grecia antică. În Atena, o comunitate de preoţi se ruga într-un anume fel la Demetra, zeiţa agriculturii. "Aveau o tehnică pe care o aplicau inconştient, fără să realizeze suportul ştiinţific. Primeau în schimb o parte din recoltă", povesteşte Dinu Constantinescu, un electronist convertit în rachetist, directorul adjunct al Electromecanica Ploieşti, unica producătoare de rachete din România. Mai nou, fabricantul rachetelor antigrindină româneşti.
În momentul în care apăreau nori care păreau de grindină, cumulonimbus întunecaţi, preoţii greci făceau nişte incantaţii pe frecvenţe ultra-joase, care produceau nişte vibraţii care împiedicau formarea de cristale de gheaţă. "Era un zumzet cum auzi în templele budiste...", explică rachetistul de 61 de ani. De atunci sau scurs mii de ani. Grindina are acum un nou şi redutabil inamic: rachetele ALPHaG Cod RAG 96.
Protecţie pentru sere, livezi şi podgorii
Racheta a ajuns de pe planşetă printre nori în patru ani, se laudă Dinu Constantinescu, şeful de proiect al ALPHaG Cod RAG 96. "Ea ca rachetă de sine-stătătoare are valoare 0! E funcţională numai într-un complex de subsisteme: radiolocaţie meteo, unitatea de comandă şi punctele de lansare", explică Dinu Constantinescu.
Un punct de lansare protejează o suprafaţă ca o calotă sferică cu raza de zece kilometri. "Numai în Prahova sunt opt astfel de puncte care acoperă 140-160 de mii de hectare!", se laudă rachetistul.
Sistemul funcţionează în România din 2004, iar în curând se vor deschide trei puncte de lucru la Iaşi, pentru protecţia podogoriei Cotnari. Investiţia e rentabilă în zone valoroase din punct de vedere economic: viţă de vie, livezi de pomi fructiferi, sere şi unde trebuie protejate instalaţiile de producere a energiei electrice solare cu celule foto-voltaice.
Prima rachetă românească "civilă"
Costul rachetei e confidenţial, societatea producătoare fiind o unitate strategică din subordinea Ministerului Economiei, cu statul unic acţionar. De înţeles, în condiţiile în care aici se fabrică în principal rachete militare.
"Preţul unei rachete condiţionează costurile de exploatare şi protecţie pe hectar anual. Circa 8-10 euro pe hectar, preţ care include, pe lângă costul în sine al rachetei, şi serviciile aferente, inclusiv plata oamenilor care deservesc «unitatea»", e eliptic dom’ Constantinescu. Îl completează şeful său, Cristian Popescu, tânărul director general al Electromecanica Ploieşti: "Programul antigrindină e primul reuşit de conversie a tehnologiei militare şi a industriei de apărare în zona civilă!".
Racheta din şopron
Proiectul a început în anii ‘73-‘76, dar Ceauşescu şi PCR-ul l-au oprit pentru că n-au înţeles cum va funcţiona. "În mintea lor era că fiecare ţăran va avea în şopron un lansator de rachete!", râde Dinu Constantinescu. "Şi-au zis: «Ce dracu’, le dăm la ăştie arme!»!".
Programul s-a reluat după 2000 şi în 2004 a ieşit prima rachetă cu "combatere efectivă". Până acum s-au produs 3.000 de bucăţi, inclusiv cele folosite pentru teste şi omologare. Toate au fost comercializate: "Noi nu lucrăm pe stoc! Producem la comandă. Anul ăsta s-au făcut 950 de bucăţi. Unicul client a fost Ministerul Agriculturii", e mândru Cristian Popescu.
Apoi îşi varsă un "of" de pe suflet: "În America, firmele responsabile cu protecţia antigrindină au contracte cu societăţile de asigurare! Ar trebui şi la noi adoptată o lege care să introducă nişte criterii de finanţare a acestui segment!".
După ce şi-a făcut treaba se autodistruge
ALPHaG Cod RAG 96 are ceva mai mult de un metru şi zboară până la 10.000 de metri, unde împrăştie în norul periculos un compus chimic pe bază de iodură de argint. După ce şi-a făcut treaba, racheta se autodistruge.
"Pe pământ ajung doar bucăţele de carton de 1-2 centimetri. E biodegradabilă!", se umflă în pene Dinu Constntinescu.
Inamica grindinei are şi o surată mai mică, care zboară numai până la 4.000 de metri. Are acelaşi nume cu un "s" în coadă. La Ploieşti se mai fac şi rachete "meteo". "Cu ele se lansează sonde, pentru evaluări specifice", adaugă Cristian Popescu.
Şmirghelul, sticla de bere şi tehnica autohtonă
Dinu Constantinescu a construit prima rachetă din viaţa lui la Casa Pionierilor din Ploieşti: "Aveam zece ani şi mi-a explodat motoraşul în faţă. Arătam de parcă aveam pistrui... Acasă le-am zis că am prăjit un ou şi mi-a sărit ulei pe faţă! Altfel nu m-ar mai fi lăsat...", rememorează veteranul rachetist.
"Noi, ăştia, din domeniu rachetelor, lucrăm pentru câteva momente de adrenalină la o lansare în poligon! Săşi atingă ţinta şi atunci explodează adrenalina în mine! Odată, la omologarea unui prototip de rachetă militară dirijată, nu intra racheta pe ţeavă... Era mai strâmtă cu câţiva microni! Am înfăşurat şmirghel pe o sticlă de bere, am şmirgheluit puţin şi a intrat. Era un locotnent lângă mine şi se speriase rău, îmi zicea: «Am copil acasă!». A ieşit bine, da’ şi io eram cam speriat... "După avertizarea ANM şi aprobările ROMATSA şi SMFN, se trage şi se văd efectele. Norul devine, pe ecran, verde" Dinu Constantinescu, rachetist
EVOLUŢIE
Fumul, clopotele şi salvele de artilerie
Tehnologia combaterii grindinei a căpătat suport ştiinţific în anii ’30 ai secolului trecut. "Francezii au testat aşa-numitele «tunuri sonore ». Erau sisteme ce împiedicau creşterea cristalelor de gheaţă", istoriseşte Dinu Constantinescu.
În Rusia, pe timpul Ecaterinei a II-a, a fost organizată prima reţea de combatere a grindinii. Tehnica se baza pe arderea fânului în zonele protejate. "Cenuşa, antrenată de curenţii de aer ascendenţi, ajunsă în nori împiedica cumularea apei pe cristalele de gheaţă. O tehnică era şi tragerea clopotelor bisericilor concomitent cu arderea fânului. Undele, combinate cu efectul cenuşei, reduceau riscul apariţiei grindinei! În timpul războiului de secesiune din America s-a constatat că şi salvele de artilerie micşorau riscul de grindină", detaliază rachetistul.