Rabla 2011 începe de astăzi

Ministerul Mediului şi Pădurilor prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a lansat astăzi a şaptea sesiune a programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2011, care se adresează persoanelor fizice, persoanelor juridice sau operatorilor economici, potrivit unui comunicat de presă.

Astfel, începând de astăzi, persoanele fizice care deţin autoturisme mai vechi de 10 ani se pot se pot adresa firmelor colectoare, în vederea casării acestora. De asemenea, persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale se pot înscrie în Programul RABLA 2011, începând cu data de 21 martie. Obiectivul acestui program vizează diminuarea poluării prin scoaterea din uz a autoturismelor vechi cu nivel de poluare ridicat. În anul 2011, pentru acest program este alocată suma de 228 milioane lei, sumă care asigură casarea a 60.000 de autoturisme. Ca şi în 2010, cei care casează maşinile primesc un tichet cu valoarea de 3.800 lei. De asemenea, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou se pot utiliza unul, două sau cel mult 3 tichete valorice. Lista producătorilor, importatorilor de autoturisme şi distribuitorilor autorizaţi să participe în anul 2011 la Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, precum şi cea a operatorilor economici a0utorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare şi tratare a vehiculelor scoase din uz sunt publicate pe site-ul AFM, în cadrul secţiunii „Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2011”. Prin programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2010, s-au casat 189.323 autoturisme uzate şi s-au achiziţionat 62.550 autoturisme noi, dintre care, 25.263 de origine autohtonă.