Cazul morţii suspecte a lui Răzvan Lucan, cunoscut sub porecla de Românu, aduce pe lista celor audiaţi două nume sonore din show-bizz-ul românesc, potrivit cancan.ro. Conform jurnaliştilor de la publicaţia citată, Şişu şi Puya au fost incluşi de procurori pe lista celor care urmează să dea explicaţii în anchetă în calitate de martori.
În cursul zilei de luni, autoritățile din Brăila au fost puse pe jar la aflarea veştii că, în camera unui hotel din localitate, a fost găsit trupul neînsuflețit al unui bărbat, în vârstă de 38 de ani, scrie Cancan, care dezvăluie şi numele celui decedat în condiţii suspecte: Răzvan Lucan, cel pe care Puya, unul dintre membrii trupei ”La Familia”, îl considera ca un frate.
”În cursul zilei de 11 iunie, într-un hotel din Brăila a fost descoperit trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 38 de ani. Acesta a fost găsit de un prieten care venise să-l ducă în București. Bărbatul a fost cazat timp de două zile împreună cu soția și câțiva prieteni în locația respectivă, doar că aceștia au decis să plece mai devreme din localitate. În acest caz s-a deschis un dosar penal de ucidere din culpă. În urma cercetărilor la fața locului, în camera unde a fost găsit cadavrul nu s-au găsit urmele unor violențe. Se așteaptă rezultatul autopsiei pentru a se stabili cu exactitate motivul decesului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției din Brăila, citat de cancan.ro.
Cei doi membri ai trupei ”La Familia”, Sișu și Puya, ar putea fi audiați de autorități, calitatea lor în process urmând să fie aceea de martori în dosarul penal care s-a deschis după decesul lui Răzvan Lucan. Această calitate, scriu cei de la Cancan, ar putea fi o urmare a raportului toxicologic. “(vor fi audiaţi ca martori, n.red) doar dacă în urma examinării toxicologice, se constată că „Românu'” a ingerat anumite substanțe interzise. În plus, conform surselor citate, cei doi artiști se numără printre puținele persoane care l-au văzut pentru ultima dată în viață pe cel supranumit ”Românu”, mai scriu jurnaliştii.
Surse DAS (Departamentul de Anchete Speciale al Cancan.ro) au declarat pentru sursa citată că membrii formației ”La Familia” au ales să se cazeze, alături de Răzvan Lucan, într-un hotel de trei stele, situat pe malul Dunării. Un hotel ce pune la dispoziția clienților servicii de cea mai bună calitate, printre care se numără si plimbările pe Dunăre cu iahturi de lux.
În cursul zilei de miercuri, rudele bărbatului decedat în Brăila au ridicat cadavrul de la morga Spitalului din Brăila și l-au adus în Capitală. Trupul neînsufleţit al celui supranumit Românu a fost depus la o capelă din Capitală, acolo unde toți cei care l-au cunoscut s-au strâns ca să-i aducă un ultim omagiu.
Prietenii celui cunoscut drept ”Românu’” au ținut să-l comemoreze într-un mod inedit. Așa că mai mulți bărbați au încins grătarul chiar în fața capelei unde este depus trupul lui Răzvan Lucan, iar cei care au venit să-și ia rămas bun s-au înfruptat din bucatele pregătite de aceștia.
În urmă cu 10 ani, Răzvan Lucan a fost implicat, în Italia, într-un dosar fabulos. „Fratele” lui Puya și alți doi tineri pretindeau că sunt miliardari ruși care intenționau să cumpere clubul AS Roma. La acea vreme, la AS Roma evolua nimeni altul decât Cristi Chivu, care era atunci căpitanul echipei naționale de fotbal.
Poliția italiană informa că, în timp ce Răzvan Lucan și Gabriel Cercel erau falșii miliardari care doreau să achiziționeze AS Roma, Costinel Ciorei juca rolul de gardă de corp a acestora, el mințind că ar fi un fost luptător român, situat pe locul 4 la Jocurile Olimpice din 1988, de la Seul.
Motivul care le-a permis carabinierilor să descopere identitatea infractorilor români a fost o cicatrice vizibilă pe care Ciorei o avea pe față. Cei trei au fost arestați în Piazza Venezia de către agenții de la Comisariatul Trevi Campo Marzio, potrivit jurnalul ro. Carabinierii le-au confiscat acestora patru cărți de credit furate, cu benzile magnetice contrafăcute.