Putin, ultimul democrat

In interviul-maraton acordat publicatiilor occidentale, presedintele rus s-a declarat "singurul democrat autentic" printre liderii marilor puteri.

Presedintele rus Vladimir Putin a reusit sa puna pe jar intreaga lume, afirmand la sfarsitul saptamanii trecute ca, daca americanii nu renunta la scutul antiracheta, Rusia isi va indrepta rachetele catre tinte din Europa. Insa declaratiile-surpriza ale liderului de la Kremlin nu s-au oprit aici.

Jurnalistii straini care au fost invitati la resedinta sa de la Novo Ogarevo, din apropiere de Moscova, au relatat pe larg despre discutia de patru ore pe care au avut-o cu Putin. Presedintele rus s-a declarat dornic sa coopereze cu alte tari, dar tot el le-a acuzat de instigare la conflicte, de incalcarea drepturilor omului si a aratat clar ca nu este dispus sa cedeze in actualele dispute dintre Rusia si Occident, releva „The Times”.

Putin a vrut ca, in acest fel, mesajul sau sa ajunga la intreaga lume inaintea summitului G8 de la Heiligendamm, Germania. El nu s-a ferit sa le arate tuturor ca va veni la reuniune intr-o dispozitie cat se poate de combativa. „Sunt un adevarat democrat. Dar problema - de fapt nu problema, ci adevarata tragedie - este ca sunt singur. Nu mai exista democrati pursange in lume. De la Mahatma Gandhi, nu a mai fost niciunul”, a declarat liderul de la Kremlin.

Nici Occidentul nu respecta drepturile omului De asemenea, presedintele rus a catalogat ipoteza avansata de unii comentatori - ca Rusia sa fie exclusa din G8 pentru ca nu si-ar fi respectat promisiunea facuta in 1998 de a-si consolida democratia - drept „o aiureala”. „Sa nu fim ipocriti in ceea ce priveste drepturile omului si libertatile democratice. Sa ne uitam la ce se intampla in America de Nord. Este oribil - tortura, oameni fara adapost, Guantanamo, incarcerare fara procedurile juridice normale”, a spus Putin.

Seful Federatiei Ruse nu a iertat nici Europa, unde, a afirmat el, „putem vedea violenta impotriva manifestantilor, utilizarea gazelor lacrimogene pentru dispersarea maselor”. Totodata, Putin, al carui mandat va lua sfarsit in primavara lui 2008, a afirmat ca va continua „sa lucreze” si dupa ce isi va parasi fotoliul prezidential.

„Nu am varsta de pensie si ar fi o prostie sa stau acasa sa nu fac nimic”, a spus liderul rus, care are 54 de ani. El a apreciat insa ca un mandat de patru ani la presedintia Rusiei este prea scurt, inclinand pentru varianta unuia de cinci sau chiar de sapte ani.

EFECTE IN EUROPA

Liderul de la Kremlin aplica dictonul „Dezbina si stapaneste!” Anuntata intentie a Moscovei privind indreptarea rachetelor rusesti catre tinte din Europa, prima de acest gen de la sfarsitul Razboiului Rece incoace, a dat fiori reci liderilor care se pregatesc pentru summitul G8. Cotidianul britanic „The Telegraph” noteaza ca afirmatiile lui Putin par sa fi fost gandite special pentru a crea consternare, dar si pentru ca la reuniune marile puteri sa se imparta in tabere.

Potrivit unor diplomati, amenintarea lansata de liderul rus ar putea avea la baza convingerea ca anumite tari din G8, precum Germania sau Italia, nu sustin pe deplin proiectul SUA de a instala elemente ale scutului antiracheta in Polonia si Cehia. Tocmai din aceasta cauza, Putin ar fi incercat sa-i convinga pe europeni ca planul americanilor de a apara Vestul de posibile amenintari teroriste nu merita riscul de a provoca iritarea Kremlinului.