Rusia înceacă să compenseze, prin clone dezvoltate local, pierderea accesului la magazinele de aplicații pentru smartphone. Dar, în ciuda banilor pompați de stat, lucrurile încă nu funcționează, fie că magazinele în sine sunt slabe, fie pentru că au foarte puține aplicații de oferit.
Google Play poate fi încă accesat in Rusia, dar Alphabet, compania care deține magazinul virtual a suspendat toate plățile, ceea ce înseamnă că, începând cu luna martie, rușii nu au mai putut plăti pentru aplicații. De asemenea, acestea nu sunt disponibile pentru companiile rusești sancționate.
Mihail Mișustin, prim-ministrul Rusiei, a ordonat Ministerului Dezvoltării Digitale, Comunicațiilor si Mass Media să creeze un echivalent local al Google Play până pe 1 iunie. Asta, a spus Zîkov, a deschis calea spre NashStore („Magazinul Nostru”), descris ca fiind protejat de sancțiuni pe site-ul Digital Platforms.
„Scopul nostru este să creăm un magazin de aplicații multifuncțional și convenabil” a spus Zîkov. „Suntem doar la început, dar se poate vedea deja că aplicația este mai modernă decât Google Play”.
Aplicația, lansată de „Ziua Victoriei”
Aplicația NashStore a fost lansată pe 9 mai, ziua victoriei pentru Uniunea Sovietică, în Al Doilea Război Mondial. Digital Platforms are cinci ministere în lista sa de parteneri, iar ordinul lui Mișutin arată că oficialii sunt dornici să vadă dezvoltate cât mai repede alternative la Google Play. Însă legăturile aplicației cu statul au adus și neplăceri.
La numai o jumătate de oră de la lansarea aplicației, NashStore a ajuns offline din cauza unui atac de tip DDoS, în care, după cum susține compania, peste un milion de boți au „floodat” serverele aplicației. Zîkov a declarat că aplicația a fost atacată din cauza sprijinului acordat de stat, dar că este recunoscător pentru perturbare. „Orice publicitate, a spus el, este bună pentru afaceri”.
Și mai important, NashStore se confruntă cu concurență din partea altor companii, care, tot sprijinite de stat, își doresc să creeze aplicații similare.
Concurența de la RuStore
Un alt magazin de aplicații, RuStore, a fost lansat în mai, de către Vkontakte (o aplicație similară Facebook), cu ajutorul firmei de securitate cibernetică Kaspersky Lab, băncii de stat Sherbank și al Yandex. Cu ajutorul marilor companii rusești, se pare că RuStore va deveni înlocuitorul oficial al Google Play în Rusia.
Zîkov a spus că Ministerul de Dezvoltare Digitală, Comunicare și Mass Media a abandonat NashStore în favoarea RuStore. „Este o poveste neplăcută, nu înțeleg de ce au făcut-o” , a spus el.
Guvernul Rusiei a introdus un proiect de lege în Duma de stat care va presupune obligativitatea creării și instalării pe toate telefoanele a unui magazin de aplicații rusesc. Prevederea a fost votată rapid ca amendament la un nou proiect de lege privind protecția datelor și, probabil, va fi adoptată în următoarele câteva săptămâni.
Dar chiar dacă companiile de tehnologie își pot asigura sprijinul statului, nu toate au și experiența necesară pentru veni cu produse de succes pe piață – cel puțin nu rapid.
Clonele de rețele sociale, cu probleme
Alternativa rusească pentru Instagram, Rossgram, a fost fondată după ce instituția de cenzură a Rusiei, Roskomandzor, a interzis accesul companiei americane în țară, în martie, dar aplicația Rossgram încă nu a fost lansată.
RuStore este în varianta beta, încă în testări, și va fi lansată spre sfârșitul acestui an, potrivit șefului VK, Vladimir Kiriyenko.
În ziua lansării NashStore, utilizatorilor li s-a supus să descarce aplicația prin Yandex Disk, dar dezvoltatorii aplicației nu au cumpărat și un cont business de la Yandex, ceea a făcut că limita să fie de 1000 de utilizatori, ceea ce a făcut ca sute de potențiali clienți să nu poată descărca aplicația.
Chiar și cei care au reușit să își creeze un cont au avut la dispoziție o listă restrânsă de aplicații. În timp ce App Store are 4 milioane de aplicații, iar Google Play în jur de 2,5 milioane, NashStore are în jur de 1000, iar RuStore și mai puține.
Există doar câteva aplicații străine pe NashStor și pe RuStore și nu există opțiunea de a descărcă aplicații de tip social media, acestea fiind considerate extremiste. Selecția limitată de aplicații străine de pe NashStore include Likee din Singapore și File Player din Statele Unite.
„Problemele pentru dezvoltatorii străini sunt puțin mai profunde, pentru că trebuie să se înregistreze în Rusia și să facă o serie de lucruri”, a spus Zîkov, referindu-se la cerințele legale pentru a stoca date în serverele rusești.
Compatibilitatea cu sistemele de operare, altă problemă
Magazinele de aplicații alternative ca NashStore sunt valabile doar pe Android. NashStore a cerut Guvernului Rusiei să pună presiune pe Apple pentru a permite acestora să fie descărcate și pe smartphone-urile lor, dar executivul nu a făcut nimic în această privință.
De asemenea, viitorul NashStore pe Android este nesigur. Cel mai nou sistem de operare Android al Google nu va mai permite aplicațiilor neautorizate să fie descărcate.
Ca să funcționeze bine, aceste clone rusești ale unor produse digitale occidentale ar trebui să-și producă și fiecare componentă a infrastructurii independent, de la microchip-uri la sisteme de operare, a explicat Klimarev.
„Pentru a recrea Google Play este nevoie de integrare cu un sistem de operare Android”, a spus el. „Orice altceva este o imitație demnă de milă”