Lumea este o mare tablă mare de șah. În aceste vremuri o mulțime de ”piese” sunt mutate, la fel cum au fost mutate de la mijlocul până la sfârșitul anilor 1930 în Europa și în Orientul Îndepărtat.
Nu spun că ceea ce se întâmplă acum este o repetare a ceea ce s-a întâmplat atunci. Observ, totuși, că Rusia are 6.000 de focoase nucleare; că tocmai a desfășurat în mod public, pentru prima dată în treizeci de ani, nave înarmate cu arme nucleare; și că tocmai s-a retras din tratatul nuclear Noul START pe care l-a avut cu Statele Unite. China la rândul ei are primul submarin nuclear care a început patrularea în Pacific. Ogivele nucleare au fost predate marinei militare chineze permițând lansarea unei arme nucleare mult mai rapid și mult mai aproape de eventualele ținte, dacă s-ar lua o astfel de decizie.
În orice caz începutul patrulelor submarinelor chineze cu rachete balistice ar putea destabiliza și mai mult conflictul strategic deja tensionat cu SUA în Marea Chinei de Sud. De curând un avion spion american și două avioane de luptă chineze au fost aproape de a se ciocni la 80 de km de insula Hainan, unde cele patru submarine nucleare cu rachete balistice (un al cincilea este în construcție) din clasa Jin își au baza. În spatele avertismentelor de rău augur se află o tot mai mare îngrijorare în Armata de Eliberare a Poporului că arsenalul nuclear relativ mic al Chinei (estimat la 260 de rachete nucleare și la 400 de focoase) comparativ cu aproximativ câte 6.000 de rachete nucleare pentru fiecare din cele două puteri SUA și Rusia), arsenal chinez format în mare parte din rachete terestre, este din ce în ce mai vulnerabil la o primă lovitură devastatoare, fie cu arme nucleare, fie cu arme convenționale. La rândul său liderul chinez Xi Jinping spune că se pregătește de război.
La reuniunea anuală a parlamentului Chinei și a organului său consultativ politic superior din martie 2023, Xi a țesut tema pregătirii pentru război prin intermediul a patru discursuri separate, într-un caz spunându-le generalilor săi „să îndrăznească să lupte”. Unul din discursuri l-a ținut către delegații Conferinței Consultative Politice a Poporului Chinez, două către Congresul Național al Poporului și unul către liderii militari și paramilitari. În al treilea său discurs, pe 8 martie, adresat reprezentanților Armatei Populare de Eliberare (PLA) și ai Poliției Armate Populare, Xi a declarat că China trebuie să-și concentreze eforturile de inovare pe consolidarea apărării naționale și să stabilească o rețea de forțe naționale de rezervă care ar putea fi folosită în timp de război. Xi a cerut, de asemenea, o campanie de „Educație pentru Apărare Națională” pentru a uni societatea în spatele PLA, invocând ca inspirație o campanie din 1943 a comuniștilor de militarizare a societății în zona lor de bază din Provincia Yunnan, scriu jurnaliști de la Foreign Policy.
Noi măsuri la Beijing în pregătirea invaziei
În ultimele luni, Beijingul a dezvăluit noi legi privind pregătirea militară, noi adăposturi antiaeriene în orașele de peste strâmtoarea dintre Taiwan și continent și noi birouri pentru „Mobilizarea Apărării Naționale” în toată țara. Legea care guvernează rezerviștii militari nu este singura modificare legislativă care sugerează pregătirile de războiul ale Beijingului. Din decembrie, guvernul chinez a deschis, de asemenea, o serie de birouri de mobilizare– sau centre de recrutare – în toată țara, inclusiv în Beijing, Fujian, Hubei, Hunan, Mongolia Interioară, Shandong, Shanghai, Sichuan, Tibet și Wuhan. În același timp, orașele din provincia Fujian, de peste strâmtoarea Taiwanului, au început să construiască sau să modernizeze adăposturi antiaeriene și cel puțin un „spital de urgență pentru o situație de război”, potrivit presei de stat chineze.
În martie, Fujian și mai multe orașe din provincie au început să împiedice, prin așa numitul ”Firewall Chinezesc” adresele IP de peste mări să acceseze site-urile web guvernamentale, posibil pentru a împiedica urmărirea pregătirilor Chinei pentru război. În același timp Beijingul a testa o rachetă, Ju Lang 2 (Marele Val) în scopul de a răspunde cerințelor de ripostă la o eventuală lovitură nucleară. Fiecare submarin din clasa Jin poate transporta până la 12 dintre ele. Parțial pentru a ajuta la străpungerea apărării antirachetă a SUA, China a început, în ultimele luni, să pună, de asemenea, mai multe focoase nucleare pe cea mai mare rachetă a sa, DF-5, o altă dezvoltare care a ridicat semnale de alarmă în Pentagon, unde unii analiști îl consideră un prim pas către o masivă înarmare nucleară menită să distrugă arsenalul SUA.
China a avut nevoie de zeci de ani pentru a desfășura submarine cu rachete nucleare. O parte din motive au fost tehnice fiind o tehnologie greu de stăpânit. Unii analiști militari din domeniul naval susțin că submarinele chineze din clasa Jin (cunoscute în armata chineză ca tipul 094) nu sunt încă pregătite complet pentru luptă, deoarece sunt prea zgomotoase și ar putea fi ușor localizate de submarinele americane de atac. Nu ar trece niciodată de primul lanț de insule din largul coastei Chinei și nu ar ajunge la mijlocul Pacificului, unde ar trebui să fie pentru a lovi continentul SUA. Principiul călăuzitor al Chinei a fost acela de a avea o capacitate de „mijloace minime de represalii”, reducând în același timp șansele de lansare accidentală sau neautorizată. Desfășurarea submarinelor cu rachete balistice reprezintă o dilemă uriașă pentru Beijing. Dacă își poate lansa armele numai la primirea comenzilor de la vârf, acestea riscă să fie inutilizabile printr-o lovitură surpriză de „decapitare” asupra conducerii chineze.
Totuși, a urma modelul British Royal Navy – în care fiecare comandant de submarin Trident are în seiful său o scrisoare semnată de prim-ministru britanic, pe care să o deschidă în cazul unei lovituri nucleare asupra Londrei – ar presupune un salt uriaș în starea de alertă a arsenalul nuclear chinezesc și o delegare la fel de mare de responsabilitate către una dintre forțele armate. Sub conducerea fermă a lui Xi, China pare hotărâtă să arată că descurajarea nucleară chineză va ajunge în sfârșit în ocean și a făcut deja pasul de a moderniza rachetele sale.
Acești pași sunt în mare parte ca răspuns la măsurile americane, care, la rândul lor, au fost declanșate de acțiuni independente ale nord-coreenilor. Desfășurarea sistemului The Terminal High Altitude Area Defense sau THADD în Coreea de Sud i-a isterizat pe chinezi. Casa Albastră unde este președinția sud-coreeană în Seul s-a grăbit să respingă afirmațiile Beijingului, declarând: „Guvernul nostru afirmă clar că THAAD este un instrument de auto-apărare menit să protejeze viețile și siguranța poporului nostru de amenințările nucleare și cu rachete ale Coreei de Nord și este o chestiune de suveranitate și de securitate, care nu poate fi niciodată supusă negocierii”.
Vă mai aduceți aminte de un adagio similar celui al Beijingului, dar venit de la Moscova despre Deveselu, scutul destinat rachetelor balistice din Iran?
Vechea Europă versus Noua Europă
În 2003 SUA a început acțiunea împotriva lui Saddam Hussein. La acea intervenție s-a opus Franța și Germania alături de Rusia. Secretarul Apărării de la acea vreme Donald Rumsfeld a fost întrebat de un reporter olandez la Praga despre opoziția europeană față de intervenția „preemptivă” americană în Orientul Mijlociu. Acesta a răspuns: „Vă gândiți la Europa ca la Germania și Franța...Eu nu. Cred că asta este „vechea Europă”. Dacă te uiți la întreaga Europă la NATO de astăzi, centrul de greutate se mută spre Est. Și sunt mulți membri noi.”
Formula lui Rumsfeld poate că nu a fost cea mai fericită deoarece guvernele din presupusa „veche” Europă, cum ar fi Marea Britanie, Spania și Italia, susțineau la acea vreme poziția Statelor Unite față de Saddam. Și o serie de guverne din Europa Centrală și de Est au spus că vor sprijini o operațiune din SUA, dar cu condiția ca aceasta să primească un mandat de la Consiliul de Securitate. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar Statele Unite și „coaliția celor dispuși” au intrat în război.
Ceea ce vreau să spun este că ”grila lui Rumsfeld” despre o „vechea Europă” juxtapusă cu o „nouă” Europă mai vibrantă dăinuie, 20 de ani mai târziu. A fost reînviată de explozia războiului deschis la granițele de est ale Europei, care a animat o mulțime de țări aflate anterior pe orbita Kremlinului. Liderii guvernelor din Polonia și din Țările Baltice au fost neclintite în susținerea Kievului și sunt suspicioși cu privire la orice deschidere diplomatică făcută președintelui rus Vladimir Putin.
Liderul incontestabil al Estului Europei premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a declarat recent ca un răspuns la formularea lui Macron despre autonomia strategică că ”Europa are nevoie de mai multă Americă” iar relația cu America este un ”fundament absolut”. Și încă un lucru pe care mulți din cei tineri nu îl cunosc iar noi cei bătrâni îl știm dar nu mai contăm: „Vechea Europă a crezut într-un acord cu Rusia, iar vechea Europa a eșuat”, a spus Morawiecki într-o conferință de presă comună cu vicepreședintele SUA, Kamala Harris. „Dar există o nouă Europă – Europa care își amintește ce a fost comunismul rus. Și Polonia este liderul acestei noi Europe.”
Cancelarul german Olaf Scholz, vorbind în capitala Cehiei în august 2022, a spus că „centrul Europei se mișcă spre est”. Războiul din Ucraina a fost o zguduire pentru un continent, probabil mulțumit, un șoc pentru un ”sistem birocratic ruginit” și se părea că țările de la periferia Rusiei sunt mai pregătite să reacționeze la ceea ce a reprezentat acel șoc. Vorbind la un eveniment găzduit de Consiliul Atlantic, Morawiecki a spus că „vestul colectiv [dorește] ca Ucraina să câștige, dar nu neapărat în aceeași măsură” și a continuat deplângând faptul că națiunile vest-europene s-au concentrat prea mult pe interesele lor economice, permițând Chinei și Rusia să dețină o pârghie considerabilă asupra unui continent flămând de bunuri chinezești și de energia rusă.
Oficialii francezi au deplâns reacția exagerată la comentariile lui Macron, care, indiferent de optică, nu au menționat niciodată că Franța și Europa în ansamblu ar fi într-un fel un arbitru neutru între Statele Unite și China. Da, dar a lăsat să se înțeleagă acest lucru. Macron și alți politicieni din țări îndepărtate de Europa sunt pur și simplu precauți să nu cedeze tentațiilor unui nou Război Rece.
Noua putere militară de la Beijing
Ne aflăm fără îndoială în fața unei competiții a marilor puteri. În urmă cu cinci ani, după decenii de luptă împotriva insurgențelor din Orientul Mijlociu și Asia Centrală, SUA au început să abordeze o nouă eră a competiției marilor puteri cu China și Rusia. Este gata America pentru o astfel de competiție? În ciuda unui buget anual de apărare care a crescut la peste 800 de miliarde de dolari, schimbarea a fost întârziată de preocuparea cu privire la războaiele din Irak și Afganistan, urmărirea dezvoltării armelor mari (avioane strategice, portavioane, rachete balistice), de dezbaterile interne ale guvernului american asupra bugetelor militare și asupra dezacordului cu privire la urgența amenințării venite de la Beijing, potrivit oficialilor și comandanților actuali și foști ai apărării din SUA.
Preocupările continue în Orientul Mijlociu, în special cu privire la Iran, și invazia rusă a Ucrainei au absorbit atenția și resursele oficialilor de la Casa Albă. Succesul armatei americane în operațiunile din Orientul Mijlociu și Afganistan a venit în parte din superioritatea aeriană asupra unui inamic mai puțin echipat. Un conflict cu China ar fi foarte diferit. SUA ar lupta cu bazele și porturile sale asiatice atacate și ar trebui să-și sprijine logistic forțele pe rute de aprovizionare lungi și potențial vulnerabile.
Un conflict cu China ar oferi Rusiei încrederea necesară pentru a lua măsuri suplimentare în Europa de Est, iar SUA și aliații săi ar trebui atunci să ducă un război pe două fronturi. Chinezii au propriile obstacole în dezvoltarea capacității de a efectua un asalt amfibiu la scară largă pentru a cuceri Taiwanul, în timp ce slăbiciunile armatei Rusiei au fost expuse în Ucraina. Dar o apărare a Taiwanului ar necesita ca forțele americane, care au, de asemenea, sarcina de a descuraja conflictele din Europa și Orientul Mijlociu, să opereze pe distanțe enorme și în raza de acțiune a puterii de foc a Chinei. În felul acesta amenințarea crește.
Beijingul a schimbat în ultimii ani zona de securitate din jurul Chinei în favoarea sa. În Marea Chinei de Sud, a construit insule artificiale și le-a fortificat cu instalații militare pentru a-și afirma controlul asupra căii navigabile strategice și refuză continuu libertatea de navigație a Marinei SUA. Decenii de bugete militare din ce în ce mai mari, inclusiv o creștere de 7% a cheltuielilor în acest an, au îmbunătățit letalitatea forțelor aeriene, a rachetelor și a submarinelor din China, iar o pregătire mai bună a creat o forță modernă din ceea ce a fost odată o armată de recruți rurali.
China dezvoltă arme și alte capacități pentru a distruge sateliții unui oponent, spune Pentagonul, iar hacking-ul său cibernetic reprezintă o amenințare la adresa infrastructurii critice. Documente scurse de la Pentagon către presă (mă refer la ce a publicat Washington Post) detaliază o serie de dezvăluiri despre spionajul chinez și modernizarea militară, inclusiv informații care au devoalat existența mai multor baloane spion chineze dar și o evaluare că Taiwanul nu este pregătit pentru a preveni superioritatea aeriană timpurii în timpul unei invazii chineze. Aceste documente spun că Armata Populară de Eliberare (PLA) și-a înființat „aproape sigur” prima unitate de vehicule aeriene fără pilot, care intră în subordinea Comandamentului Teatrului de Est, ramura armatei chineze responsabilă de aplicarea pretențiilor de suveranitate ale Beijingului asupra Taiwanului.
Un document secret de la Agenției Naționale de Informații Geospațiale, care nu a fost raportat anterior, arată că armata chineză face progrese tehnologice care ar putea să o ajute să vizeze navele de război americane din jurul Taiwanului și bazele militare americane din regiune. Documentul conțin imagini din satelit datate 9 august 2022 care arată două drone de recunoaștere propulsate de rachete WZ-8 la o bază aeriană din estul Chinei, la aproximativ 565 km în interiorul continentului față de orașul Shanghai. Dronele sunt un sistem de supraveghere de ultimă generație care ar putea ajuta China să adune date cartografice în timp real pentru a informa conducerea operațională și strategică sau pentru a efectua lovituri cu rachete într-un viitor conflict.
În timpul celei de-a 70-a aniversări a Zilei Naționale a Chinei în Piața Tienanmen au defilat două drone WZ-8. Aceasta este considerată de Pentagon ca fiind deja operațională. În evaluarea Agenției Naționale de Informații Geospațiale sunt date anumite trasee posibile de zbor pentru dronă, precum și pentru bombardierul cu două motoare H6-M Badger (copiat după TU-16) folosit pentru lansarea acesteia. După ce a decolat de la baza sa aeriană de origine, se spune în document, avionul de război ar fi zburat chiar în largul coastei de est a Chinei înainte de a elibera drona, care putea apoi să intre în spațiul aerian taiwanez sau sud-coreean la o înălțime de 30.000 de metri cu o viteză de trei ori mai mult decât viteza sunetului. Documentul nu detaliază modul în care este propulsată drona, dar spune că „caracteristicile motorului sunt asociate în principal cu utilizarea combustibilul pentru rachete”. Aerodromul descris în document ca fiind „Liuan” pare a fi o bază în județul Dushan, conform coordonatele din document. A fost construit inițial în 1970, ca parte a campaniei liderului Mao Zedong de a muta industriile cruciale și instalațiile militare în regiunile muntoase. Mutarea a fost determinată de înrăutățirea relațiilor Chinei cu URSS, situație care a lăsat conducerea comunistă a Chinei să se simtă vulnerabilă la un eventual atac. Hangarele originale ale bazei aeriene, cunoscute atunci sub numele de aerodromul 8301, erau îngropate în versantul dealului și aveau uși placate cu oțel cu o grosime de 30 cm, potrivit presei de stat chineze.
O analiză a imaginilor din satelit disponibile public pe Google Earth și care au fost furnizate ziarului The Post de către compania Planet Labs arată că baza s-a extins de mai multe ori în ultimii ani, cu cel puțin 18 structuri noi construite după august 2020. Începând cu sfârșitul lunii februarie 2022 au fost construite artere de comunicații semnificativ mai largi care duc în dealurile de la sud de pistă. De asemenea unul din documentele scurs în presă de către Jack Teixeira, americanul care a dezvăluit informații secrete de la Pentagon, conține imagini și date despre alte baloane chinezești a căror denumiri codificate au fost "Killeen-23", "Bulger-21" și "Accardo-21", deși nu este clar dacă aceste baloane au zburat deasupra continentului american sau s-au prăbușit în Marea Chinei de Sud. Spre exemplu Bulger-21 pare că se conectează direct cu Eagles Men Aviation Science and Technology Group, una din cele șase companii chineze pe care Statele Unite le-au sancționat în februarie pentru sprijinirea programului de baloane spion.
Balonul spion care a fost doborât în Carolina de Sud, precizează documentul, avea la bord o capacitate solară de 10 KW, similară cu ceea obișnuită de pe un acoperiș de casă. Se spune că energia solară stocată în timpul zborului a fost folosită pentru a alimenta dispozitivele de colectare date și a generat imagini pe timp de noapte - o tehnologie numită radar cu deschidere sintetică. Cu o lungime de 20 – 30 de metri, balonul avea și un set de antene atașate – dar rolul acestora nu este încă clar, arată rapoartele. Balonul de spionaj chinez care a tranzitat SUA la începutul acestui an a reușit să capteze imagini și să colecteze informații despre semnale de comunicații de la site-urile militare americane spun specialiștii de la Pentagon. Echipamentele de la bordul balonului au putut transmite informații înapoi către Beijing în timp real, iar guvernul SUA încă nu știe sigur dacă guvernul chinez ar fi putut șterge datele de pe hardurile dispuse în acesta.
Cu puțin mai mult de o generație în urmă, SUA părea inatacabilă. Prăbușirea Uniunii Sovietice și succesul rapid al campaniei Desert Storm condusă de SUA pentru a evacua trupele lui Saddam Hussein din Kuweit în 1991 au demonstrat capacitatea Washingtonului de a duce un nou tip de război, folosind muniții ghidată de precizie, tehnologie stealth și sisteme informaționale de ultimă generație pentru a învinge pericolele regionale. Președintele George H.W. Bush a declarat o „nouă ordine mondială” cu SUA drept ancoră.
În 1995, Beijingul a început o serie de exerciții militare agresive în apropierea Taiwanului pentru a-și sublinia obiecțiile față de o vizită în SUA a președintelui de la Taipei. Administrația Clinton a răspuns cu cea mai mare demonstrație de putere militară americană din Asia de după războiul din Vietnam, trimițând nave americane prin strâmtoarea Taiwan și poziționând două grupuri de luptă de portavioane în regiune anul următor. Strategii de la think tank-ul intern al Pentagonului au văzut totuși probleme în viitor. Folosind rachete cu rază lungă de acțiune, arme antisateliți și echipamente de război electronic, Beijingul ar putea întoarce situația față de Washington atacând bazele și porturile pe care SUA se bazau în Pacificul de Vest pentru a proiecta puterea, ținându-i potențial pe americani departe de conflict. În 2015, Xi a lansat cele mai ambițioase reforme militare ale Chinei din ultimele decenii. El a revizuit structura organizatorică a PLA cu scopul de a permite serviciilor sale armate să lucreze mai strâns împreună.
O astfel de coordonare ar fi probabil necesară pentru operațiuni majore, cum ar fi o invazie a Taiwanului. Armata Populară de Eliberare are acum rachete hipersonice care pot evita apărarea antiaeriană, o tehnologie pe care SUA încă o dezvoltă. Dronele sale de atac pot roi pentru a paraliza rețelele de comunicații. Navele militare ale Chinei le depășesc în număr pe cele ale Americii și chinezii au lansat al treilea portavion în 2022, primul care a fost proiectat și construit în țară. Bugetul său de apărare este al doilea după cel al SUA. Armata Chinei are mai mulți membri în serviciu, aproximativ 2 milioane, comparativ cu puțin sub 1,4 milioane în SUA. CIA a declarat că președintele Xi Jinping a stabilit 2027 ca termen limită pentru ca armata chineză să fie pregătită să efectueze o invazie a Taiwanului. Va realiza Beijingul obiectivul propus?
Post Scriptum: Președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, a vorbit în sfârșit cu președintele Camerei SUA, Kevin McCarthy, la telefon. Biroul lui Zelensky spune că i-a mulțumit vorbitorului „pentru sprijinul bipartizan neclintit al Ucrainei din partea Congresului Statelor Unite” și i-a spus că țara are mare nevoie de „vehicule blindate, arme cu rază lungă de acțiune, artilerie, apărare aeriană și avioane”.
De luni de zile, McCarthy a mers pe o linie incomodă în ceea ce privește ajutorul Ucrainei, acuzând simultan Casa Albă că este prea lentă să înarmeze Ucraina, jurând, de asemenea, că SUA nu vor ajuta Ucraina pe bază de „cec în alb”. McCarthy nu a postat nimic pe Twitter despre discuția cu Zelenski, în schimb a postat despre prima sa călătorie în străinătate ca președinte al Camerei, care îl va duce în Israel. Zelenski a spus că l-a invitat pe McCarthy în Ucraina pentru a vedea singur conflictul, dar McCarthy nu a dat încă un răspuns.
Puteți vedea varianta Video AICI