Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat crearea unei zone de liber-schimb între Rusia şi Vietnam, după o întrevedere la Soci cu secretarul general al Partidului comunist vietnamez Nguyen Phu Trong, scrie Agerpres.
“Discuţiile sunt în etapa finală şi Vietnamul ar putea deveni prima ţară cu care se va încheia un astfel de acord”, a declarat Vladimir Putin la sfârşitul discuţiilor cu oficialul vietnamez.
Creată în 2010, Uniunea vamală dintre Belarus, Kazahstan şi Rusia scuteşte de taxe vamale mărfurile care circulă între aceste trei state şi permite libera lor circulaţie în interiorul Uniunii.
Moscova şi Hanoi au căzut totodată de acord asupra creşterii livrărilor de produse agricole vietnameze pe piaţa din Rusia, a precizat Vladimir Putin.
În luna august, Rusia a impus un embargo asupra a numeroase produse alimentare provenind din ţările Uniunii Europene ca răspuns la sancţiunile occidentale impuse Moscovei.
Preşedintele Putin a precizat că schimburile comerciale dintre Rusia şi Vietnam ar putea 'ajunge până la 10 miliarde de dolari în câţiva ani'. 'Şaptesprezece proiecte de investiţii în valoare de peste 20 de miliarde de dolari' sunt în curs de desfăşurare, a mai spus Vladimir Putin.