Starea sportivei Maria Komissarova, care a suferit o fractură la coloana vertebrală ieri la un antrenament, e în continuare gravă, dar stabilă. Participantă în proba de skicross de la JO de la Soci, Maria Komissarova a fost vizitată la spital de Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse.
Maria Komissarova, 23 de ani, s-a rănit la coloana vertebrală în timpul unui antrenament. Conform primelor informaţii, Komissarova ar fi suferit o fractură cu deplasare la nivelul coloanei vertebrale...
"Sportiva a suferit un traumatism grav. Ea a fost transportată la spitalul numărul 8 din Krasnaia Poliana, construit special pentru JO. Medicii au făcut investigaţiile necesare şi au decis să o opereze imediat pe sportivă", a anunţat Federaţia Rusă de freestyle (FFR).
FFR a dat azi un alt comunicat cu privire la starea sportivei, care ieri a fost supusă unei intervenţii chirurgicale: "Maria Komissarova rămâne în stare stabilă dar serioasă. Noaptea a trecut cu bine".
Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, a vizitat-o aseară pe Maria Komissarova.