Secretarul de stat al Statelor Unite, Anthony Blinken a anunțat că puterea și capacitatea lui Vladimir Putin de a controla Federația Rusă au scăzut dramatic, după puciul mercenarilor de la Wagner.
Diplomația americană mai crede că la Moscova există mai multe centre de comandă, care duc o luptă acerbă pentru putere.
Când a spus asta, Anthony Blinken s-a referit la implicarea în negocierile cu Prigojin, a președintelui din Belarus, despre care toată lumea credea că este doar o marionetă a lui Putin.
”Nu cred că am văzut actul final. Am văzut cum au apărut mai multe fisuri în fațada rusă. Este prea devreme pentru a spune exact unde se duc și când ajung acolo. Dar, cu siguranță, avem tot felul de noi întrebări pe care Putin va trebui să le abordeze în săptămânile și lunile următoare”, a declarat Blinken la ABC News, când a fost întrebat de rebeliunea mercenarilor de la Wagner.
Blinken a declarat că tensiunile care au declanșat acțiunea lui Prigojin, au crescut de luni de zile, iar tulburările ar putea afecta capacitățile militare ale Moscovei în Ucraina.
Tensiuni în interne în Rusia
Secretarul de stat din Statele Unite, care este direct responsabil de politica externă a țării, a mai vorbit și despre tensiunile interne din Rusia, dar și despre efortul de a ajuta Ucraina în continuare.
”Ne concentrăm în mod hotărât și neîncetat asupra Ucrainei, asigurându-ne că are ceea ce are nevoie pentru a se apăra și pentru a recupera teritoriul pe care Rusia l-a confiscat”, a spus Blinken.
Oficialii americani se așteaptă să afle mai multe în zilele și săptămânile următoare despre evenimentele care s-au desfășurat în Rusia, inclusiv detalii despre acordul semnat cu Prigojin, mediat de președintele belarus Alexander Lukașenko, care i-a determinat pe luptătorii Wagner să se întoarcă la bazele lor.
”S-ar putea ca Putin să nu fi vrut să se înjosească până la nivelul de a negocia direct cu Prigojin. În măsura în care rușii sunt distrași și divizați, acest lucru ar putea îngreuna urmărirea agresiunii lor împotriva Ucrainei”, a mai declarat Blinken.
Ucraina trebuie ajutată și mai mult
Blinken a declarat că nici Statele Unite și nici poziția nucleară a Rusiei nu s-au schimbat ca urmare a crizei.
Senatorul american Ben Cardin a declarat că tulburările din weekend din Rusia nu atenuează nevoia Washingtonului de a continua să ajute Ucraina în momentul în care aceasta își lansează contraofensiva mult așteptată împotriva Rusiei.
"Acesta este un moment critic pentru Ucraina. Această contraofensivă va fi definitorie în ceea ce privește locul în care ne vom afla în următorul an sau doi. Așa că este incredibil de important să ne menținem sprijinul și să nu ne lăsăm păcăliți de ceea ce se întâmplă astăzi în Rusia în ceea ce privește nevoile ucrainenilor”, a declarat senatorul Cardin, un democrat care face parte din Comisia pentru relații externe a Senatului.