Puscas marin SUA, spion al- Qaida

Un fost membru al marinei militare americane a fost arestat pentru ca a furnizat unui site internet apropiat al-Qaida informatii despre miscarile vaselor US Navy si despre punctele lor vulnerabile, informeaza AFP.

Hassan Abujihaad, alias Paul R. Hall, a fost arestat la Phoenix, in statul Arizona, sub acuzatia ca a furnizat organizatiei Azzam Publications, cu sediul la Londra, precum si site-ului Azzam.com informatii despre o escadra a US Navy angajata in misiuni impotriva organizatiei al-Qaida si a talibanilior afgani.

Fostul puscas marin va fi transferat in curand la New Haven, in Connecticut  unde va fi judecat.

In legatura cu acest caz, autoritatile americane au cerut si extradarea a doi britanici, care ar fi fost la originea transmiterii link-urilor Azzam, ce au circulat pe serverele din Connecticut.

Departamentul Justitiei a precizat ca Abujihaad a furnizat informatii clasate "secret de aparare" referitoare la miscarile navelor grupului sau, intre California si Golf, in timp ce el servea in Orientul Mijlociu, la bordul USS Benfold, in 2000-2001.

Printre documentele furnizate figura o conversatie despre capacitatile slabe de atac ale escadrei, care se afla in acea perioada in misiune de consolidare a sanctiunilor impotriva regimului taliban si in misiune impotriva organizatiei al-Qaida a lui Osama ben Laden.

Abujihaad, care a parasit US Navy in ianuarie 2002, este acuzat ca a furnizat material si resurse catre Azzam stiind ca ele ar putea fi folosite pentru a-i ataca pe americani si ca a dezvaluit secrete de aparare unor persoane neautorizate.

El risca 25 de ani de inchisoare.