Comisia pentru legislație constituțională și consolidare a statului a Consiliului Federației Ruse, după o discuție preliminară, a susținut în ședința de marți proiectul de lege privind scutirea de răspundere penală a condamnaţilor care au încheiat un contract cu Ministerul rus al Apărării în perioada de mobilizare sau a legii marțiale.
Noile norme nu se vor aplica pușcăriașilor vinovați de săvârșirea infracţiunilor de terorism şi extremism.
Lege adoptată la galop
Proiectul de lege, înaintat Dumei de Stat la 13 iunie de deputații Pavel Kraşeninnikov și Irina Pankina, precum și de senatorul Andrei Klihas, a fost adoptat în primă lectură pe 14 iunie. Duma de Stat intenționează să analizeze, marţi,documentul în a doua și a treia lectură, după care, pe 21 iunie, senatorii sunt așteptați să discute documentul în plenul Consiliului Federației.
Proiectul de lege stabilește garanții legale și temeiuri pentru scutirea de răspundere penală a puşcăriaşilor care au încheiat un contract de serviciu militar în Forțele Armate ale Federației Ruse în perioada de mobilizare, legi marțiale sau timp de război. Aceasta implică faptul că persoanele care au săvârșit infracțiuni de gravitate mică și medie, chemate pentru serviciul de mobilizare sau care au încheiat un contract cu Forțele Armate ale Federației Ruse, sunt scutite de răspundere penală de la data demiterii din serviciu sau primirea unui premiu de stat.
Cine nu se va încadra în prevederile noii legi
O procedură similară este prescrisă pentru condamnații ale căror sentințe au intrat în vigoare. La a doua lectură, Comitetul Dumei de profil a susținut amendamentele, care definesc o listă de articole din Codul Penal al Federației Ruse, care nu va permite revendicarea garanțiilor prevăzute de proiect de lege. Astfel, cei condamnați pentru un act terorist, asistență la activități teroriste, apeluri publice pentru a desfășura activități teroriste, justificare publică a terorismului sau propagandă a terorismului, instruire în scopul desfășurării activităților teroriste, organizarea unei comunități teroriste și participarea la aceasta, organizarea unei organizații teroriste și participarea la aceasta, nu vor fi scutiţi de pedeapsă chiar dacă vor accepta să-şi rişte viaţa în Ucraina.
La fel, normele nu se vor aplica persoanelor condamnate pentru spionaj, luare de ostatici și o serie de articole legate de răspunderea penală pentru infracțiuni extremiste. Nu se vor încadra în noua lege nici persoanele găsite vinovate de „săvârșirea infracțiunilor împotriva inviolabilității sexuale a minorilor”.
Ruşii vor să aplice prevederile respective şi pe teritoriile ocupate din Ucraina.