Părintele Oprea Crăciun a plătit dragostea pentru credinţă cu opt ani de închisoare, în lagărele comuniste. Ultima sa mărturisire, ca un testament, s-a petrecut de faţă cu doi ostaşi ai lui Hristos. Subsemnatul şi Romeo Petraşciuc. Sunt sigur că cineva, acolo Sus, va citi aceste rânduri!La bună vedere Părinte, în Rai!
Dinspre Cinciş, aşezarea milenară de pe malul drept al Cernei mureşene, între Hunedoara şi Haţeg, s-a mutat la cele veşnice, cu ceva vreme în urmă (în 8 aprilie.), părintele Oprea Crăciun. Un om al lui Dumnezeu care, după ani de temniţă grea, în cele mai cumplite puşcării, s-a orânduit, la cei aproape 90 de ani ai săi, către Veşnicie.Este ultima mărturie a unui ostaş a lui Hristos.
Pentru încredinţările sale religioase, părintele Crăciun a plătit cu opt ani de închisoare, în lagărele comuniste de la Arad, Timişoara, Oradea, Aiud, Gherla, Jilava, Canal… Totodată, el este şi unul dintre puţinii supravieţuitori ai "Experimentului Piteşti", unde şi-a petrecut aproape un an din viaţă. A acceptat să vorbească, înainte de a se stinge: "Sunt lucruri, multe dintre ele, care nu se spun, care ţin de o anumită intimitate cu Dumnezeu. Iar altele nu se spun din bun simţ, pentru că ar fi prea grele de dus de către cei de azi". Până după evenimentele din '89, nici copiii săi nu au ştiut prin ce a trecut tatăl lor: "Am observat că numai dacă stătea cineva azi de vorbă cu mine în sat, mâine era anchetat. De aceea m-am ferit să vorbesc cu cineva altfel decât între patru ochi". În 1947 se înscrie la Teologie, în Arad. Abia absolvise anul I că a fost arestat de Securitate în plină stradă. "Era în mai, 1948. M-a dat în primirea un profesor. Mai târziu a ajuns preot ortodox în Londra. Omul ăsta m-a scos la plimbare, să-mi dea ceva de lucru. A fost silit şi el să facă treaba asta. Am fost dus la Securitate şi acolo mă aşteptau vreo patru-cinci. M-au introdus într-o cameră cu obloanele închise, m-au trântit la pământ, m-au descălţat şi m-au bătut la tălpi. Rău de tot".
"Experimentul Piteşti"
În timp ce era bătut, studentul Oprea rostea neîncetat Tatăl nostru. Şi se ruga pentru cei ce îl loveau cu bestialitate. De aici, va începe şirul anilor grei de temniţă, opt la număr, pentru tânărul Oprea Crăciun.
Una din cele mai grele perioade ale detenţiei însă, de care părintele îşi amintea şi cu fior, este cea a "Experimentului Piteşti". L-am rugat să ne spună câte ceva din această cumplită vamă a încercării. Cu greu şi după repetate insistenţe, părintele Crăciun a început să istorisească: "La Piteşti s-a pus problema reeducării. De către Bogdanovici şi Ţurcanu. Erau condamnaţi, însă în serviciul Securităţii. Ţurcanu era foarte inteligent, student la Drept. L-au îndopat cu ideea că îl vor face ministru. L-au condamnat la moarte, mai apoi. Plângea urlând în celulă, înainte de a-l omorî, că a fost înşelat. El trebuia să facă reeducarea la Piteşti. Când am ajuns la Piteşti, în august 1949, deja am făcut cunoştinţă cu echipa lui Ţurcanu. Cu noi au fost aduşi trei inşi, care spuneau că au ajuns atunci şi ei. Însă erau mai demult, oameni de-ai lui Ţurcanu. Timp de câteva luni ne-au dat numai varză, fiartă, ca să slăbească oamenii. Pe nişte fiare dormeam. Iar când eram mulţi, dormeam pe jos". Prin decembrie, tânărul Oprea aude zgomot de bătăi groaznice în camera numărul 1. Toţi miliţienii, împreună cu directorul puşcăriei şi cu şeful gardienilor, erau adunaţi acolo: "Stăteau cu toţii afară. Noi îi vedeam prin vizetă. Înăuntru auzeam urlete. N-am ştiut ce se întâmplă. A fost prima declanşare a reeducării. Au fost bătuţi până ce au spus tot ce le cereau ăia şi au trecut de partea lor. Au rămas acolo câţiva şi au băgat pe alţii. Erau în jur de douăzeci".
După bătaia aceea, unul dintre noi a găsit un ciob şi şi-a tăiat venele. Alţii au fost bătuţi groaznic. Administraţia spunea că nu a ştiut nimic. Însă erau toţi în colaborare cu Ţurcanu.Au trecut demascările de acolo. Am mai mâncat o dată o bătaie zdravănă, cu nişte picioare de laviţă, apoi am fost dus în altă parte". De la Piteşti, Părintele Oprea Crăciun este dus la Canal, de unde se va şi elibera.
Până în '89, copiii părintelui Oprea Crăciun nu au ştiut prin ce a trecut tatăl lor, nici măcar că a fost închis în cele mai grele temniţe comuniste. "Să reîncreştineze neamul acesta" Mă închin spre Cinciş, îndreptându-mă spre lacul ce acoperă tristeţi şi truda unor moşteniri ruinate de atâtea veacuri de nelinişte şi nepăsare. În suflet îmi răsună cuvintele Părintelui Oprea Crăciun, ca răspuns la întrebarea mea despre cum a fost posibilă trecerea sa cu fruntea sus prin istorie: "Convingerea mea este că la mijloc este intervenţia Maicii Domnului,nu cred că nu ascultă rugăciunile noastre. Creştinismul de azi are nevoie de o reîncreştinare. Slujitorii Bisericii trebuie să se reîncreştineze pe ei înşişi, apoi să reîncreştineze neamul acesta".