Revine sau nu UDMR la guvernare

Sursa foto: Razvan Valcaneantu \ EEC

Csoma Botond, deputatul și purtătorul de cuvânt al UDMR, a exprimat opinia că UDMR nu are în vedere revenirea la guvernare și că nu există planuri pentru încheierea unui acord de susținere a unui guvern minoritar.

Csoma Botond a exprimat păreri și cu privire la președintele statului Klaus Iohannis, pe care UDMR îl cataloghează ca o dezamăgire. Mai ales după utilizarea chestiunii maghiare în disputa pe care a avut-o cu PSD în 2019.

Csoma Botond nu vede o revenire la guvernare a UDMR

Nu cred că ne vom întoarce la guvermare. (..) Nu cred că UDMR se va înoarce la guvernare. În politică, nu poţi să spui niciodadă sigur, dar nu cred că ne vom întoarce la guvernare şi nici un acord de susţinere a unui guvern minoritar nu cred că se va face”, a spus Csoma Botond, în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News.

Cu privire la susținerea pentru un guvern minoritar, liderul deputaților UDMR a declarat că nu s-a discutat un asemenea aspect. Acesta a mai spus că partidul se află în opoziție, dar își desfășoară opoziția în mod constructiv.

El a subliniat că UDMR va sprijini măsurile guvernului dacă le consideră raționale. Fără a se opune doar pentru că nu face parte din guvern.

Când a fost chestionat cu privire la coaliția PSD-PNL, Csoma Botond a indicat că, dacă se va lua o decizie politică de a concura pe liste comune la alegerile din anul viitor, atunci cele două partide vor continua să colaboreze.

El a adăugat că în discuțiile neoficiale cu mai mulți oameni, s-a auzit că această posibilitate este luată în considerare, argumentând că ar putea fi în interesul pe termen scurt atât al PNL, cât și al PSD.

Sursa foto : Guv.ro

Pentru comunitate maghiară, Klaus Iohannis a fost o dezamăgire

Purtătorul de cuvânt al UDMR a vorbit și despre prestația lui Klaus Iohannis.

Sincer, pentru noi şi pentru comunitatea maghiară, domnul Iohannis a fost o dezamăgire, mai ales după episodul din 2019 când a folosit cartea maghiară într-o dispută pe care o avea la momentul respectiv cu PSD”.

Csoma Botond remarcă că în politica românească nu-și amintește ca un președinte în funcție să fi folosit chestiunea maghiară în campanie electorală. A subliniat că nici măcar domnul Iliescu nu a adoptat astfel de practici.

Acesta a menționat, de asemenea, că în rândul comunității maghiare persistă un sentiment de dezamăgire și nemulțumire cu privire la această chestiune.