Purtarea măștilor de protecție, obligatorie în județul Constanța

Locuitorii județului Constanța sunt obligați, începând de miercuri, 15 aprilie, să își acopere gura și nasul la ieșirea din locuințe, cu măști de protecție, în urma deciziei luate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.

În urma solicitării Direcției de Sănătate Publică din Constanța, pentru prevenirea răspândirii COVID-19, membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență au luat decizia ca, începând cu data de 15 aprilie 2020, purtarea măștilor de protecție să devină obligatorie în spațiile publice.

Măsura a fost adoptată în ultima ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, desfășurată marți seară.

Obligativitatea va rămâne în vigoare pe toată perioada stării de urgență, iar constănțenii  trebuie să știe că își pot acoperi gura și nasul atât cu măști simple sau chirurgicale, dar și cu eșarfe, fulare sau alte articole vestimentare.

Decizia luată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Constanța nu impune și sancțiuni în cazul încălcării restricției.

”Această hotărâre a fost luată pentru a veni în sprijinul cetățeanului, nu pentru a-l amenda. Oamenii trebuie să conștientizeze că răspândirea va fi stopată doar respectând toate măsurile, recomandările și regulile pe care le aud zi de zi”, a declarat, ulterior, prefectul județului Constanța, George Niculescu.

Mai multe județe din țară, între care Galați, Vaslui, Prahova, Maramureș, Bacău, au impus, anterior, obligativitatea purtării maștilor de protecție. În județul Teleorman, la Alexandria, Consiliul Local Municipal a aprobat chiar aplicarea de sancțiuni persoanelor care nu îți acoperă nasul și gura. Amenzile sunt între 50 și 200 de lei.