Vecinii spun că firma omului de afaceri a pus la pământ Restaurantul Casei Regale şi le-a propus case în complexul rezidenţial pe care urma să-l construiască.
În bătălia pentru terenuri în cea mai elitistă zonă a Capitalei, Şoseaua Kiseleff, se pomeneşte, adeseori, numele lui Gabriel Aurel "Puiu" Popoviciu. Unul din terenurile vizate de acesta: suprafaţa de aproape 4.000 de metri pătraţi pe care s-a aflat fostul Restaurant al Casei Regale "Flora", demolat în 2010. Din păcate, pentru importanţa istorică a imobilului, abia anul acesta, pe 8 octombrie, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit că aprobarea de demolare a imobilului de la numărul 39, emisă de primarul general al Capitalei, Sorin OpresÂcu, este ilegală. Până să se pună stăpânire pe terenul de sub casa aflată în sfera de protecţie a monumentelor istorice, timp de peste 20 de ani s-a dus o luptă acerbă.
- Rechinii imobiliari hăcuiesc Kiselefful cu avizul lui Oprescu
Stăpâni fără drept
Terenul şi fosta clădire regală deveniseră, în anii comunismului, magazin de protocol din care îşi făceau cumpărăturile numai angajaţii ambasadelor. După debarcarea lui Nicolae Ceauşescu, în decembrie 1989, casa şi magazinul au intrat în posesia Comaliment SA, societate de stat care deţinea spaţii comerciale în toată Capitala. Societatea a fost privatizată, iar printre membrii Consiliului de Administraţie îl regăsim, în anul 2002, pe însuşi Gabriel Aurel Popoviciu.
Apoi, acţiunile au revenit mamei sale, Ligia, o femeie acum în vârstă de 82 de ani. Preşedinte al C.A. al Comaliment SA este Dragoş Alecsandrescu, prieten cu Puiu Popoviciu şi reprezentant legal al SC Herăstrău SA, despre care se spune, în mediul de afaceri, că e o altă firmă controlată din umbră de Popoviciu. Ambele firme figurează ca administratori la Băneasa Investiments SA, firma lui Popoviciu, implicată în scandalul schimbului de terenuri cu Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, caz cercetat de DNA.
Dar plata pentru teren a fost făcută în întregime de Creţeanu, cu care vânzătorii aveau contract de asociere în participaţiune din 4 februarie 2005. Preţul tranzacţiei: 1, 21 milioane de euro. Conform anunţurilor de mică publicitate, terenurile în zonă se vindeau şi cu 5.000 de euro metrul pătrat, astfel că un calcul simplu arată că valoarea de piaţă a terenului este de circa 10 milioane euro.
Terenul a fost vândut de 10 ori mai ieftin
Clădirea din Kiseleff 39 a dispărut de pe faţa pământului. "Firma omului de afaceri Puiu Popoviciu a demolat casa în 2010. Să vedeţi cum cărau cu camioanele. Ce a fost aici!?", ne spune un vecin sub protecţia anonimatului. Un altul e mult mai supărat: "Ne-au deranjat. Am reclamat la Poliţie, dar treaba oricum era aranjată, că erau oameni grei în spate. Ştiţi cine a fost în spate, cum nu ştiţi? Era Popoviciu şi încă doi. El ne-a zis că ne demolează şi pe noi şi construieşte un complex rezidenţial. Dacă aveam 100 de metri, ne dădea 110, dar trebuia să dispărem un an, cât construia. N-am fost de acord. Puiu Popoviciu a renunţat, era prea mare scandalul atuncea, a vândut-o. Dumitrescu Tanţi-Virginica? Noi n-o cunoaştem!".
Avocata Dumitrescu spune că nu are nicio legătură cu Popoviciu, dar recunoaşte că planul ei de construcţie respectă PUZ-ul obţinut în 2005 de Comaliment: "Noi am cumpărat în 2004. Ne-am substituit în toate drepturile moştenitorilor. Am cumpărat cu 2.200.000 de euro. În 2005, am vândut domnului Sorin Creţeanu jumătate din teren şi am încasat exact jumătate din cât am plătit noi. Nu avem legătură cu Puiu Popoviciu, dar dl Creţeanu este patron la Comnord".
Avocata spune că în decembrie va începe să construiască un complex rezidenţial: "Noi avem autorizaţie de construcţie dată de primarul Capitalei. Vrem să construim un complex rezidenţial. Planul nostru respectă PUZ-ul obţinut în 2005 de Comaliment. Vom începe în decembrie".
DĂ CLICK PENTRU A VEDEA AVIZUL DE CONSTRUCŢIE
Aprobare de la Oprescu
Arhitectul şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu, a explicat pentru EVZ că există o autorizaţie emisă în 2010 de către primarul general Sorin Oprescu, cu puţin timp înainte de expirarea PUZ-ului obţinut de Comaliment. Actul a fost prelungit, în 2011, tot de primarul Capitalei (n.r - când procesul prin care au fost anulate autorizaţiile de demolare era în desfăşurare) şi este valabilă până în decembrie 2012". Lucru imposibil dacă Direcţia de Cultură Bucureşti n-ar fi dat în aceeaşi zi, din 14 iulie 2010, şi avizul de demolare,dar şi autorizaţia de construcţie.
DĂ CLICK PENTRU A VEDEA AVIZUL DE DEMOLARE
- Nicuşor Dan: OPRESCU a DEMOLAT ILEGAL clădirea din KISELEFF 39