Psyko, inspirat de criminalul-dement ce-și făcuse costum din piele de femeie

Ed Gein, criminalul care a îngrozit lumea, a fost inspirația pentru celebrul film de groază „Psycho”.

A fost unul dintre cei mai bolnavi la cap ucigași din toate timpurile.

Edward Theodore, alintat Ed, Gein s-a născut pe 27 august 1906, în Crosse, Wisconsin.

Este printre cei mai faimoși criminali din istoria Statelor Unite, în ciuda faptului că doar două crime i-au fost dovedite, dar brutalitatea lor a șocat o lume întreagă.

Tatăl său a fost un alcoolic care adesea rămânea fără un loc de muncă. Mama, Augusta Wilhelmine, o fanatică religioasă, a interzis copiilor săi să interacționeze cu alți copii, de asemenea i-a învățat că tot ce este legat de sex este rău și că toate femeile, mai puțin ea, vezi bine, sunt malefice.

Ed avea un frate mai mare, Henry George, care a murit în 1944. Atunci, Ed și Henry ardeau niște ierburi de pe ferma lor, iar focul a scăpat de sub control, atrăgând atenția pompierilor locali.

Când fumul s-a risipit, Ed a anunțatcă fratele său lipsea, după care a dus autoritățile direct la corpul lui Henry, care zăcea cu fața în jos și era clar e mort de ceva vreme.

Moartea lui Henry a fost considerată fie din cauza insuficienței cardiace, fie prin asfixiere, deși majoritatea oamenilor credeau că Ed l-a ucis pe Henry.

Moartea tuturor membrilor familiei lasă urme adânci

După ce mama sa a murit la 29 decembrie 1945, Ed, care trăia acum singur la fermă, a început să citească cu aviditate cărți de anatomie și povestiri despre atrocitățile comise de naziști în timpul celui de-al doilea război mondial, dobândind o varietate de informații despre exhumare.

De asemenea, îi plăcea să citească ziarul local, în special secțiunea necrologuri. Cu timpul a început să jefuiască mormintele proaspete ale femeilor, deși mai târziu în cadrul anchetelor, el a jurat că nu întreținut relații sexuale cu cadavrele deoarece „miroseau prea rău”.

Unele dintre cadavre le-a luat acasă și în curând a avut o colecție deosebită de cranii și capete retezate, care atârnau pe pereți.

Ed avea, de asemenea, un costum din piele de femei, pe care îl purta prin casă.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric