În spatele gratiilor, legile scrise și nescrise și chiar regulile interne reușesc să schimbe pentru totdeauna viața deținuților. Acolo, în pușcărie, prea puțin contează motivul de încarcerare, nivelul de școlarizare al deținuților, familiile din care aceștia fac parte sau starea lor de sănătate.
Acestă uniformizare aduce după sine frustrare, pierderea respectului pentru propria persoană, depresia și, în anumite situații, chiar atacurile de panică. Dacă vorbim despre psihologia persoanei deținute atunci putem spune că, în general, deţinuții suferă de nevroză. Aceasta se manifestă ca o tulburare individuală, dar existenţa ei are o origine colectivă şi trebuie înţeleasă ca rezultat al acestui pro ces colectiv. Pornind de la nevroza individuală, se va ajunge la găsirea simptomelor ne vrozei grupului social.
Factorii care au impact major asupra deținuților
- Cel mai important factor este privarea de libertate, având drept consecinţă nu doar izolarea, ci și înlăturarea simbolurilor exterioare cum ar fi îmbrăcămintea, coafura etc. Aceasta duce la depersonalizarea deţinutului. Regimul vieţii în detenţie standartizează modul de viaţă şi anulează orice diferenţe individuale. Toți deținuții se culcă la aceeaşi oră, la aceeaşi oră se trezesc etc. Priva rea de libertate se resimte acut și prin restrângerea relaţiilor interperso nale, lipsa informaţiei, regimul autoritar şi mediul închis. Odată ajunsă în detenţie, persoana este privată de o serie de plăceri, vicii sau chiar obiecte care produceau satisfacţie, cum ar fi: droguri, alcool, jocuri de hazard, sex, hrană, telefoane, calculatoare. În aceste condiţii, deţinuţii sunt puşi în căutarea unor surogate ale satisfacţiei și așa se ajunge la homosexualitate, agresivitate fizică și verbală.
- Factorul care se impune cu brutalitate, având consecinţe ample asupra deţinutului ce abia a nimerit în penitenciar, este constituit de supraaglomerare. Un penitenciar este supraaglomerat atunci când a fost depăşită capacitatea sa de cazare, fapt ce afectează vizibil condiţiile de viaţă ale deţinuţilor.
Reducerea perimetrului de mişcare, limitarea spaţiului perso nal, organizarea timpului liber duce la apariţia fenomenului de teritorializare. Aceasta înseamnă că persoana este pusă în situaţia de a-şi apăra teritoriul propriu. Acest fenomen se manifestă prin agresivitate sporită în apărarea spaţiului personal, a locului de dormit şi a locului de alimentaţie.
- Un alt factor care are o semnificație foarte importantă este timpul. Atitudinea deţinuţilor faţă de timp este coraportată la viaţa proprie şi la trăirile proprii, în timp ce, din punct de vedere al victimei, timpul detenţiei poate fi conceput ca fiind prea mic pentru paguba adusă.
Revoltele în penitenciare
Actele de nesupunere ale deţinuților trebuie înţelese atât prin prisma factorilor menționați, cât şi ca efect al unor probleme ce au afectat condiţiile de viaţă ale deţinuţilor, dar şi ale cadrelor. În timp, specialiștii au ajuns la concluzia că revoltele deținuților au fost îndreptate mai mult împotriva instituţiei penitenciare decât contra administraţiei unei unități.
În lucrarea Fenomenologia peniten ciară, profesorul Gheorghe Florian vorbește despre cele șapte faze ale revoltelor interne:
- Faza I este caracterizată prin evoluţia rapidă, în care toţi detinuţii cer să fie puşi în libertate şi nu mai recunosc autorităţile;
- Faza II este caracterizată de violență haotică. Deținuții ies din camere prin forţă, se predispun distrugerii, amenință personalul, forţează porţile locului de detenție;
- Faza III este caracterizată de informare, de linişte relativă. Deţinuţii iau cunoştinţă pe larg prin radio şi televizor despre evenimentele din ţară. Unii trec de partea administraței. Au loc primele cedări nervoase din partea cadrelor;
- Faza IV este reprezentată de organizarea deținuților. Se detaşează liderii de opinie care îi terorizează pe cei ce vor să se desolidarizeze. Sunt formulate coerent revendicările. Se solicită reprezentanţi ai noilor autorităţi şi ai armatei. Sunt organizate pichete de veghe de către detinuţi. Uşile de la camere rămân deschise. Dialogul cu personalul unităţii se reduce la maxim. Au loc multe agresiuni şi violuri; ^
- Faza V este percepută prin reorientarea spre cadrele unităţii. Fiind dominată de două elemente: - Dezamăgirea deţinuţilor în urma discuţiilor cu reprezentanţii locali ai noilor autoritaţi; - Apariţia decretului de graţiere;
- Faza VI este reprezentată de epuizarea psihologică a deţinuţilor şi a cadrelor;
- Faza VII este specifică desfăşurării forţelor de intervenţie. Se dă un ultimatum deţinuţilor, care cel mai frecvent este urmat de intrarea deţinuţilor în camere, deci punerea sub control a unității.
Este important de știut că mediul social în care trăieşte o persoană influenţează decisiv schimbările comportamentului, în sensul adaptării lui la contextul în care este prezent. Această adaptare se realizează prin intermediul unui sistem mediator al personalităţii format din: concepţii, cunoștinţe, moduri de prelucrare a informaţiei și al emoţiilor.