KANAL D. De mâine, de la ora 21.00, va debuta cel de-al doilea sezon al emisiunii "Mamă din întâmplare", un format care trage un semnal de alarmă asupra numărului mare de adolescente devenite mame, precum şi al copiilor abandonaţi.
Deşi a întâlnit în primul sezon multe tinere, psihologul Luiza Udrea, prezentatoarea emisiunii, a păstrat contactul cu ele.
"Am rămas în legătură cu mămicile şi familiile care au apărut în emisiune. Toate au contactele mele şi ştiu că mă pot căuta oricând vor şi simt. Mă bucur nespus de mult de fiecare dată când primesc mesaje şi telefoane de la fete. Îmi povestesc ce au mai făcut şi chiar îmi mai cer recomandări când mai întâlnesc câte un obstacol, când vor să ia o decizie importantă. Aud des faptul că au păstrat o mare parte din schimbările pe care le-am realizat îm preună şi chiar au continuat să îmbunătăţească unele aspecte. Îmi spun cum încă au ritualul cu masa de duminică în familie, că îşi spun «te rog!», «mulţumesc!», «îmi pare rău!», iar asta înseamnă foarte mult pentru e chilibrul şi armonia din familie, îmi povestesc că au continuat unele dintre exer ci ţiile pe care eu le-am dat", spune psihologul.