PSD vrea să renunţe la o promisiune făcută în campania electorală: TVA 0% pentru vânzarea locuinţelor, pentru publicitate şi pentru materiile prime din agricultură

PSD a promis in campania electorală că, în luna martie a anului 2017, va scuti de TVA vânzarea locuințelor, vânzarea de spațiu publicitar și materiile prime din agricultură. Acum, Liderul PSD ar urma să renunţe la proiectul de lege care vizează reducerea TVA la 0% la tranzacţiile cu locuinţe, după reacţia negativă a mediului de afaceri, potrivit unor surse guvernamentale.

Liderul PSD Liviu Dragnea a depus, la sfârşitul lunii februarie, un proiect de lege de modificare a Codului Fiscal care prevede aplicarea cotei de TVA zero pentru mai multe livrări de bunuri şi servicii, printre care livrarea locuinţelor către persoane fizice, livrarea de clădiri destinate a fi case de copii sau cămine de bătrâni, servicii de difuzare de publicitate prin mass-media, dar şi livrarea de îngrăşăminte şi de pesticide. O altă prevedere constă şi majorarea până la 300.000 lei a plafonului de scutire de la plata TVA. Proiectul face parte din programul de guvernare asumat de PSD.

Acum, liderul PSD ar vrea să renunţe la acest proiect, după ce oamenii de afaceri au reacţionat negativ la această propunere. Pe de altă parte, premierul Sorin Grindeanu a afirmat, joi, că nu ştie să se fi retras proiectul de lege privind cota zero de TVA pe tranzacţii imobiliare şi publicitate, precizând că va clarifica lucrurile în această privinţă cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

Întrebat dacă în timpul discuţiilor pe care le are cu Dragnea, liderul PSD nu l-a informat despre o eventuală retragere a acestui proiect de lege, Grindeanu a răspuns: "Nu ştiu să se fi retras în acest moment. Normal că am discuţii dese, o să clarificăm şi acest subiect".

Şeful Executivului a mai spus că această propunere legislativă nu aparţine Guvernului. "Măsura este prinsă în programul de guvernare, dar propunerea legislativă a venit din Parlament, n-a venit (...) dinspre Guvern ca proiect de lege. (...) Au avut loc întâlniri în toată această perioadă cu toţi actorii implicaţi şi de-o parte şi de cealaltă. Eu cred că cel mai bine să vă transmită decizia de a retrage sau nu acest proiect de lege este cel care sau cei care au iniţiat-o", a susţinut Grindeanu.

Totodată, întrebat dacă din punctul de vedere al Executivului este sustenabil un astfel de proiect, Grindeanu a precizat că există reguli europene cu privire la cotele diferite de TVA.

"Noi ne-am angajat că vom întreba Comisia Europeană legat de subiectul cotelor diferite de TVA, pentru că deja avem pe anumite domenii. Ar însemna a treia cotă diferită de TVA. (...) Impactul (...) bugetar ni l-am asumat ca şi impozit zero pe cele două domenii, pe publicitate şi pe tranzacţii imobiliare. Industria, în schimb, şi actorii - fie că vorbim de un domeniu sau de altul - nu sunt foarte decişi că această măsură este una care să ducă la creşterea cifrelor de afaceri a industriei din acest punct de vedere", a mai afirmat Sorin Grindeanu.