PSD şi PRM se aliază în consiliile locale

Corneliu Vadim Tudor şi Ecaterina Andronescu sunt aşteptaţi să asiste mâine după-amiază, la Deva, la semnarea protocolului de colaborare dintre organizaţiile judeţene ale PRM şi PSD. Înţelegerea are ca scop formarea de majorităţi în consiliile locale, acolo unde acest lucru este posibil, dar liderii locali ai ambelor partide, susţin că nu vizează schimbarea de viceprimari.

Preşedintele PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor, susţine că noua colaborare politică nu are ca scop schimbarea de viceprimari. "Este vorba de colaborare în consiliile locale şi în consiliul judeţean. Deocamdată nu este în intenţia noastră să încercăm să schimbăm viceprimari", spune Laurenţiu Nistor, care adaugă că protocoale PSD - PRM au mai fost semnate în judeţe precum Ilfov, Teleorman, Gorj sau Timiş, fără să precizeze un număr exact al judeţelor unde cooperarea PSD-PRM a fost oficializată cu un asemenea act. O altă situaţie complicată apare din cauză că, în urmă cu aproximativ o lună, liderul PRM Hunedoara, Costel Avram, a declarat că o va susţine pe Mariana Câmpeanu, candidatul PNL la alegerile parţiale din Colegiul nr. 3, care se vor desfăşura duminică. Semnarea protocolului pare să schimbe însă lucrurile şi în această privinţă. "Da, am făcut acea declaraţie şi mi-o asum, dar la vremea respectivă nu aveam semnat protocolul cu PSD. În plus, în practică, nu am făcut niciun pas pentru susţinerea efectivă a Marianei Câmpeanu. Acum, cu acest protocol semnat, noi, PRM-ul, oamenii noştri, vom vota duminică, pe 5 decembrie, cu Liliana Ţolaş, candidatul PSD, pentru că aşa este normal, în noile condiţii politice", afirmă Costel Avram.