PSD si PRM pun gaz pe focul crizei

Basescu si Tariceanu sa-si dea demisia.

Asta isi doreste Mircea Geoana. Conducerea PSD a decis ieri, intr-o sedinta extraordinara, sa demareze procedurile de suspendare a sefului statului.

"Traian Basescu este principalul vinovat al acestei crizei politice si constitutionale", a motivat Mircea Geoana. Potrivit liderului PSD, a inceput deja strangerea de semnaturi de la parlamentari, iar pana luni se va atinge numarul necesar astfel incat sa poata fi sesizata Curtea Constitutionala.

In paralel cu acest demers, PSD lucreaza si la debarcarea lui Tariceanu. "Pregatim o motiune de cenzura pe care o vom depune abia in februarie, cand va incepe sesiunea parlamentara", ne-a declarat Mircea Geoana.

PRM, alaturi de PSD

PRM a anuntat ca se va alatura PSD si va sustine demiterea presedintelui si a premierului. "Basescu si Tariceanu au venit impreuna, au gresit tot impreuna si este evident ca numai impreuna trebuie sa cada", a declarat C.V. Tudor.

Demersului de suspendare a lui Basescu s-ar putea alatura PC si PNL. Liderii celor doua partide au declarat ca vor analiza in forurile de conducere aceasta chestiune. PC, ca si liberalii, isi declara insa sustinerea pentru Tariceanu.

In sprijinul lui Basescu a sarit prompt PLD, grupul politic al lui Theodor Stolojan, care i-a cerut demisia premierului si a denuntat "aranjamentele oculte dintre PSD si PNL".