PSD cere USR suspendarea primarului Clotilde Armand: „Fiecare zi în care rămâne în funcţia reprezintă o insultă la adresa locuitorilor Sectorului 1”

Sursa foto: Arhiva EVZ

PSD a solicitat luni conducerii USR să aplice în cazul primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, "exact aceleaşi standarde de integritate" pe care le-a pretins altor politicieni acuzaţi de fapte penale şi de incompatibilitate.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a stabilit că primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, s-a aflat în conflict de interese şi incompatibilitate, fiind sesizat şi Parchetul General în legătură cu săvârşirea infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane. În acest context, PSD a cerut suspendarea din funcție a lui Armand.

"Conducerea USR are obligaţia morală de a convoca, de urgenţă, o şedinţă pentru suspendarea din partid a doamnei Clotilde Armand, până când aceasta îşi va rezolva problemele cu justiţia. În caz contrar, tot discursul USR privind integritatea funcţiei publice se dovedeşte a fi pură demagogie. În cazul doamnei Armand, nu mai e vorba doar de declaraţii politice sau de speculaţii de presă. Este o acuzaţie oficială, din partea Agenţiei Naţionale de Integritate, care a iniţiat o procedură în justiţie împotriva doamnei primar, pentru fapte penale şi incompatibilitate", se arată într-un comunicat de presă al PSD.

PSD: Cum ziceau cei de la USR? Să facă pasul în spate, să lase justiţia să-şi facă treaba

Social-democraţii spun că din acest moment "fiecare zi în care Clotilde Armand rămâne în funcţia de primar reprezintă o insultă la adresa locuitorilor Sectorului 1" şi în special a celor care au votat-o pe baza discursului anti-corupţie.

"Explicaţiile date de primarul Sectorului 1 la acuzaţiile care i se aduc în sesizarea ANI sunt la fel de irelevante cum au fost argumentele tuturor politicienilor care susţineau că sunt nevinovaţi, după ce erau puşi sub acuzare de diverse instituţii ale statului. Atunci, USR cerea cu insistenţă ca acei politicieni să renunţe la funcţiile publice până la pronunţarea magistraţilor. Cum ziceau cei de la USR? Să facă pasul în spate, să lase justiţia să-şi facă treaba, să aibă încredere în instituţii, iar dacă sunt achitaţi, pot reveni în politică", a declarat preşedintele Organizaţiei PSD a Sectorului 1, Florin Manole.

PSD subliniază că acuzaţiile care i se aduc primarului Sectorului 1 "sunt cu atât mai grave" cu cât faptele incriminate au avut loc în perioada februarie-august 2022, "adică exact atunci când străzile din sector erau pline de gunoaie şi de şobolani".

"În timp ce locuitorii Sectorului 1 sufereau din cauza mizeriei, doamna primar considera că merită să-şi crească salariul cu 30%, fix pentru aşa-zisa gestionare a proiectelor anti-corupţie. Conform ANI, doamna primar a produs un prejudiciu asupra fondurilor europene, ceea ce atrage competenţa Parchetului European (EPPO)", mai arată PSD.