Update. PSD se va reuni pe 24 august într-un Congres ordinar pentru a-şi alege noua conducere şi a-şi desemna candidatul la alegerile prezidenţiale, a anunţat, vineri, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu. Decizia a fost luată de Consiliul Politic Naţional al partidului, reunit vineri la Palatul Parlamentului.
”S-a stabilit ca pe data de 24 august va fi congresul ordinal al PSD, mai sunt nouă judeţe care nu au avut conferinţe de alegeri şi în următoarea lună, pe 12 august, va exista un calendar ca aceste organizaţii să ţină conferinţele de alegeri interne. Am stabilit, ca să nu modificăm statutul în ceea ce priveşte candidaturile, să fie candidaturi tot pe moţiune.
O să fie o candidatură asumată a preşedintelui cu lista pentru vicepreşedinţi. Un singur lucru o să modificăm, la începutul Congresului, ca şi procedură legală, o să mărim numărul de vicepreşedinţi, de la 4 vicepreşedinţi pe domenii de activitate, o să fie 8 vicepreşedinţi pe domenii de activitate şi 8 vicepreşedinţi pentru fiecare regiune de dezvoltare a României”, a spus liderul PSD, Marcel Ciolacu.
Despre candidatura la prezidenţiale, Ciolacu a spus că decizia îi aparţine. Candidatul PSD va câştiga alegerile pentru funcţia de preşedinte, a dat asigurări el.
Ciolacu a mai precizat că pe 31 august va avea loc întâlnirea cu grupurile parlamentare pentru stabilirea priorităţior legislative în noua sesiune. Totodată, a mai spus acesta, Consiliul Naţional a realizat şi o analiză a alegerilor, pe fiecare judeţ în partide.
Știrea inițială
București. PSD urmează să stabilească cine va fi următorul candidat al partidului la alegerile prezidențiale de la finalul anului. Marcel Ciolacu a convocat conducerea partidului într-o ședință cu liderii organizațiilor din teritoriu.
Liderii social-democrați urmează să stabilească cine va fi candidatul partidului în alegerile prezidențiale. Deși mai sunt doar câteva luni până la alegeri, oficial, formațiunea condusă de Marcel Ciolacu nu are un candidat oficial.
PSD se pregătește de congres
Vineri, la ora 13.00, a fost convocat Consiliul Politic Național al PSD. Șefii partidului urmează să analizeze, în cadrul întrunirii, câteva subiecte de interes. Unul dintre acestea este legat de viitoarea conducere a formațiunii, ce va fi desemnată la congresul programat în august. În al doilea rând, social-democrații vor lua o hotărâre cu privire la candidatul pentru alegerile prezidențiale.
Formațiunea are la dispoziție două opțiuni, fie să susțină un independent, fie să propună propriul candidat. Tradițional, așa cum spun politicienii socialiști, la alegerile prezidențiale candidează șeful formațiunii. În cazul de față este vorba despre Marcel Ciolacu care, însă, nu pare foarte interesat să-și asume candidatura. Așa se face că, deși mai sunt câteva luni până la alegerile pentru Cotroceni, PSD nu are un nume oficial.
Secretarul general al Partidului Social Democrat, Paul Stănescu, susține că Ciolacu este cel mai bine cotat în sondaje. Drept urmare, el ar fi cel mai potrivit să-și asume o candidatură la prezidențiale. Stănescu i-a lansat o provocare premierului, subtil, spunând că va trebui să se hotărască dacă vrea sau nu să candideze.
Practic, Marcel Ciolacu se află într-o situație dificilă. Dacă nu va candida, colegi i-ar putea scoate vorbe că se teme. Dacă o va face și nu va câștiga ar putea avea o problemă cu activul de partid. Se știe că, tot în tradiția PSD este ca președintele care pierde să fie înlăturat. Într-un singur caz s-a făcut excepție. Ion Iliescu, în 1997, după ce a pierdut în fața lui Emil Constantinescu, a fost ales președinte al partidului. Dar Ciolacu nu este Iliescu.
Ciolacu pregătește congresul partidului
Liderii PSD mai au o temă de discuție, arzătoare, la ordinea de zi a Consiliului Politic Național. Este vorba despre pregătirea viitorului congres pentru alegerea unei noi conduceri. Marcel Ciolacu declara, zilele trecute, că mandatul actualei conduceri social-democrate expiră undeva în jurul datei de 24 august. În acest context este nevoie ca formațiunea să-și aleagă o nouă conducere.
Liderul social-democrat spunea că în Consiliul Politic Național vor fi stabilite regulile după care se vor desfășura lucrările congresului. Se vor stabili procedurile de delegare, dar și cum se vor desfășura alegerile pentru noua conducere. Marcel Ciolacu a subliniat că este absolut necesar ca acest congres să se țină până pe 24 august.
Aceasta pentru ca viitorul președinte al partidului să poată lua deciziile care se impun legat de viitoarele campanii electorale, El va trebui să semneze toate documentele legate de candidaturile partidului.
Liderii PSD nu cred într-un candidat independent
Pentru social-democrați, pare că problema viitorului candidat este mai complicată decât pare. În condițiile în care Marcel Ciolacu evită să-și anunțe oficial o candidatură la prezidențiale, în spațiul public au apărut tot felul de speculații. Unele pornite chiar de la politicienii PSD, precum cea despre o eventuală susținere a independentului Mircea Geoană la prezidențiale.
Ideea a fost lansată chiar de Marcel Ciolacu, iar acum colegii săi caută să îndrepte situația, respingând acest scenariu. Ultimul care a făcut-o a fost senatorul Robert Cazanciuc, la finalul unei conferințe de presă. El a spus că el și colegii săi nu iau în considerare o altă opțiune decât un candidat propriu, al partidului.
Robert Cazanciuc a afirmat că nu a auzit ca Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, să fie luat în calcul de PSD pentru o altă funcție decât la nivel internațional. Sondajele de opinie îl dau pe Mircea Geoană favorit la alegerile prezidențiale. El ar câștiga, în turul doi, indiferent împotriva cui va candida.
În aceste condiții, n-ar fi exclus ca PSD să-i facă o ofertă pentru a ocupa o funcție la nivelul UE, ca să renunțe la candidatură. Actualul adjunct al NATO ar putea fi propunerea României pentru o poziție de comisar european.