Social-democraţii bucureşteni au aprobat, aseară, lista candidaţilor la parlamentare. Printre candidaţii propuşi pentru Camera Deputaţilor se numără şi foşti consilieri ai lui Victor Ponta, Ion Iliescu şi Ecaterina Andronescu.
"S-a aprobat o listă, în ordine alfabetică, pentru toţi cei care vor fi posibil candidaţi la Cameră şi la Senat. Sunt 26 de propuneri pentru cele 20 de locuri pe care le avem - 18, de fapt, ale PSD, ţinând cont că două sunt la UNPR", a declarat, vicepreşedintele PSD Marian Vanghelie, citat de mediafax.ro. Din lista, prezentată de Ecaterina Andronescu, fac parte: Larisa Antipa, Nicolae Bănicioiu, Doina Burcău, Dumitru Chiriţă, Dan Mircea Popescu, Dan Tudorache, Bogdan Diaconu, Graţiela Drăghici, Gabriel Ispas, Bogdan Mihăilescu, Oana Niculescu, Alin Petrache, Gabriela Podaşcă, Georgian Pop, Rodica Nassar, Daniel Spatariu, Tudor Tănăsescu, Violeta Tudorie, Ionuţ Vulpescu, reprezentând propunerile PSD Bucureşti pentru colegiile de deputaţi.
La Senat vor candida: Titus Corlăţean, Florian Popa, Gabriel Mutu, Anne Jugănaru, Cătălin Croitoru, Ecaterina Andronescu. Consilierii lui Ponta, Iliescu, Andronescu, pe lista pentru Cameră Gabriela Podaşcă, în vârstă de 28 de ani, absolventă a SNSPA, a fost consiliera lui Victor Ponta în perioada mandatului de ministru pentru relaţia cu Parlamentul în Guvernul PSD-PDL, potrivit mediafax.ro. Gabriela Podaşcă a mai fost, pentru o scurtă perioadă, şefa Biroului de presă al PSD, imediat ce Ponta a preluat conducerea partidului, în februarie 2010. Ionuţ Vulpescu a fost şi el consilier la Cotroceni în ultimul mandat de şef al statului al lui Ion Iliescu. Ulterior, Vulpescu a menţinut o relaţie apropiată cu fostul preşedinte, iar recent premierul Victor Ponta l-a numit în conducerea ICR. Şi Gabriel Ispas, fost consilier al ministrului Ecaterina Andronescu în Guvernul PSD-PDL, figurează între candidaţii propuşi de PSD Bucureşti pentru Camera Deputaţilor.