Moțiunea de cenzură a căzut! Dezbaterea și votul din 20 decembrie 2018 au fost pentru partidele din Opoziție prilejul unei întreceri pe care nu ezit a o numi Întrecerea majoretelor penibile. De la PNL pînă la PMP, liderii Opoziției s-au dat în stambă cu gesturi de carnaval și pamflete ieftine.
Sînt amănunte fără importanță. Importanță are faptul că Opoziția a eșuat în tentativa de a da jos Guvernul prin mijloace democratice.
M-am numărat printre puținii jurnaliști independenți care au luat în serios gestul Opoziției numit depunerea Moțiunii de cenzură. Am ajuns pînă acolo încît să suspectez existența unui plan secret, pus la cale împreună cu Sistemul condus de Klaus Iohannis, prin care parlamentari ai majorității, trecuți peste noapte de partea dușmanului, să voteze Moțiunea, astfel încît Guvernul Dăncilă să cadă.
O luasem razna?
Firește că nu.
Eram printre puținii care tratau cu maximă seriozitate instituția vitală în democrație numită Opoziție parlamentară. Altfel spus, eram printre puținii care vedeam în liderii Opoziției politicieni autentici, dintre cei care fac Istorie. Și politicienii autentici nu acționează la întîmplare, prostește, după cum le dictează visele mai mult sau mai puțin erotice. Ei, politicienii autentici, născuți politicieni și nu făcuți de sergenții majori mesianici, ei înșiși făcuți de Stăpînii din afară Stăpînii României, înainte de a decide o acțiune de importanța unei Moțiuni de cenzură, fac calcule, iau în seamă rezultatele sondajelor de opinie, pipăie realitățile, cum ar spune Nae Ionescu, care ar fi adăugat, realitățile rumânești, au pe masă mai multe planuri, în funcție de dinamica evenimentelor.
Gîndeam astfel despre Opoziție inspirat nu numai de iscodirea Istoriei, din care am reținut lovituri mărețe, planuri geniale de răsturnare a celor de la putere și de preluare a puterii de către adversari, dar și din privirea aruncată asupra contemporaneității, unde politica nu mai e demult doar instinct, ca să nu spun că nu mai e de mult improvizație dictată de efectul unui pahar băut în plus sau de surîsul cu subînțeles al consilierei pe care ai pus ochii, nu mai e de mult amatorism, ci teritoriul abordării științifice, cu instrumentele sociologiei, politologiei, psihologiei sociale.
Dintre toate inițiativele Opoziției depunerea unei Moțiuni de cenzură împotriva Guvernului PSD-ALDE mi s-a părut cea care cerea mai mult decît altele să fie rezultatul unor calcule atente și nu al improvizației.
Moțiunea de cenzură rămîne, potrivit Constituției, principalul, dacă nu singurul instrument prin care un Guvern poate fi răsturnat în afara alegerilor parlamentare. Și cum la noi alegerile anticipate sînt, prin Constituția schizofrenică din 1991, o imposibilitate din punct de vedere practic, Moțiunea de cenzură rămîne singura formulă prin care Opoziția poate ajunge la Putere.
Dar nu numai atît.
Moțiunea de cenzură e și principalul, dacă nu singurul mijloc prin care se poate verifica dacă Puterea mai are majoritatea în Parlament.
Absența unei majorități în Parlament, problemele coaliției majoritare în privința disciplinei de vot sînt grave slăbiciuni ale Puterii. Imaginea unei Puteri care nu mai are putere, altfel spus, nu mai are majoritate, rămîne unul dintre principalele mijloace de luptă ale Opoziției. De aceea, oricît ar părea de ciudat, nu de puține ori cea care-și dorește o Moțiune de cenzură e Puterea. Dacă ea deține majoritatea, dacă se știe stăpînă pe situație în Parlament, Puterea are tot interesul să fie depusă o Moțiune de cenzură. Eșecul Moțiunii de cenzură spulberă toate campaniile de presă ale Opoziției despre pierderea majorității. Pe vremuri, Ion C. Brătianu, cînd Opoziția se străduia să promoveze imaginea unei Puteri care a rămas fără sprijin popular, se retrăgea de la guvernare, provocînd alegeri parlamentare. Cîștigarea lor de către partidul lui Brătianu aducea Puterii un suflu electoral necesar. Instrumentul reconfirmării prin alegeri anticipate se dovedește în multe țări instrumentul prin care partidul de la putere, care le provoacă dinadins, își reconfirmă capitalul electoral și pune Opoziția cu botul pe labe. Cel puțin pentru un timp.
Să ne reamintim cum a justificat Opoziția depunerea unei moțiuni de cenzură?
Joi, 22 noiemebrie 2018, Eugen Tomac, președintele PMP, unul dintre politicienii din Opoziție care-și făcuse un țel al vieții din depunerea Moțiunii de cenzură, declara:
„Acest guvern trebuie să plece. Vedeți că domnul Dragnea vrea să pară sigur, dar nu mai este sigur. A propus să fie înlocuiți 10 miniștri în actualul Cabinet, cînd putea foarte simplu să propună o restructurare guvernamentală și să-i treacă prin vot în Parlament. Nu a avut acest curaj. Tocmai de aceea, cred că sîntem obligați să depunem o moțiune de cenzură. Șanse sînt din ce în ce mai mari ca această moțiune să reușească”.
Asemenea lui Eugen Tomac. Ceilalți lideri ai Opoziției, au justificat depunerea Moțiunii de cenzură prin pierderea majorității de către PSD. Și nu era doar o ipoteză, o presupunere de tip număr la Loto, bazată pe Tragem și vedem ce-o ieși. Era o certitudine. Liderii Opoziției vorbeau pe toate drumurile de negocieri cu parlamentari PSD gata să voteze căderea Guvernului, invocau numărul tot mai mare de parlamentari PSD trecuți în partidul lui Victor Ponta, jurau că UDMR e gata să voteze de partea Opoziției. Pe 19 decembrie 2018 Ludovic Orban liderul PNL, principalul partid de Opoziție, declara presei:
„Noi continuăm pînă în ultimul moment să discutăm cu parlamentari din majoritate, din grupul minorităților. Încercăm să îi convingem. Nu pot să fac o predicție acum. Sîntem în discuții, în negocieri pînă la momentul votului. Noi ne folosim toate argumentele posibile și imposibile. Cred că și măsurile fiscale anunțate și discursul lui Dragnea ar trebui să îi facă pe oameni să înțeleagă că singura soluție este să oprim acest Guvern”.
Moțiunea fusese depusă. Pe 20 decembrie 2018, urma votul. Imaginea propusă de Ludovic Orban e cea a unei Opoziții care negociază intens voturile necesare căderii Guvernului. Desigur, Moțiunea de cenzură, dînd curs tradiției neroade postdecembriste de a transforma Moțiunile de cenzură în pamflete lungi și nesărate, lăsa impresia că Opoziția pariază pe ceea ce Camil Petrescu numea revelațiile în conștiință. Citind textul Moțiunii, parlamentarii PSD și ALDE se loveau cu palma peste frunte și-și ziceau Auleo,! cum de nu m-am gîndit, sprijin un Guvern care trebuie să plece și prin asta contrazic interesul național, ia să fiu patriot și să votez de partea Opoziției! La fel se presupunea și în cazul declarației făcute joi dimineața de Ludovic Orban la Digi 24, zisă și SRI tv 1, SRI tv 2 fiind Realitatea tv:
„După ceea ce s-a întîmplat în ultimul an în România, părerea mea e că cine nu votează azi moțiunea de cenzură este fie mai prost decît Dăncilă, fie mai ticălos decît Dragnea, fie mai nesimțit decît Tăriceanu. Declarațiile mele nu sînt jigniri dar orice om care are ochii deschiși și mintea la purtător, cel puțin după ziua de ieri, poate să înțeleagă că acest guvern duce România în criză, distruge complet orice perspectivă de dezvoltare și riscă să provoace o criză economică care să ducă la înrăutățirea vieții cetățenilor”.
Acestea sînt texte care țin de retorica politică. În realitate și Ludovic Orban știe, cum știe chiar și un guguștiuc într-ale politicii, cum știu și puradeii de la USR, intrați în Parlament ca într-un supermarket de jucării, că nici un parlamentar, nici măcar unul de infantilismul celor de la USR, nu votează împotriva propriului partid dat gata de narațiunile despre interesul național și despre patriotism.
Eram convins, eu cel puțin, obișnuit să iau în serios politicienii, inclusiv pe cei din Opoziției, că dincolo de retorica asta mediatică, se ascundeau rezultatele unor negocieri în urma cărora parlamentari PSD votau pentru Moțiunea de cenzură. Mă îmboldea la asta și imaginea creată de presa de casă a lui Klaus Iohannis, a unui PSD care a pierdut majoritatea în Parlament din cauza lui Liviu Dragnea.
Cum să-mi imaginez eu că liderii Opoziției au depus Moțiunea conștienți că va fi un eșec?
O întrebare firească dacă mă gîndesc că Moțiunea de cenzură a fost depusă de Opoziție la ordinele lui Klaus Iohannis.
Pe 12 noiembrie 2018 președintele dădea semnalul răsturnării Guvern ului Dăncilă:
„Necesitatea politică este înlocuirea acestui accident al democraţiei româneşti care este Guvernul Dragnea-Dăncilă”.
Imediat PNL și USR, partide de casă ale Cotrocenilor, s-au executat depunînd Moțiune de cenzură. La un moment dat, dîndu-și seama de eșecul fatal, liderii Opoziție s-au gîndit să dea înapoi. Klaus Iohannis a intervenit imediat:
„Moţiunea de cenzură este principalul instrument al Opoziţiei în Parlament. Ar fi chiar ciudat să renunţe la acest instrument. Au dreptul o dată pe sesiune să facă moţiune de cenzură şi o vor face. Este un test important şi pentru Opoziţie, şi pentru Putere.”
Acest ordin e dat pe 14 decembrie 2018. Pe 19 decembrie 2018, Klaus Iohannis reiterează pledoaria pentru Moțiunea de cenzură ajungînd să susțină că ea va fi un succes :
„Eu le doresc mult succes şi cred că au şanse bune de reuşită”.
Păi dacă însuși Președintele, presupus a fi cel mai informat om din România, pariază pe succesul Moțiunii, cum să nu cred eu într-un Plan minuțios al Opoziției, într-o serie de fapte bazate pe convingerea că Moțiunea va trece.
Moțiunea n-a trecut.
Pentru PSD a fost momentul de care avea nevoie pentru a dovedi că deține majoritatea. De aceea nu greșim afirmînd că, de fapt, Moțiunea de cenzură a fost depusă de PSD pentru a dovedi că zvonurile despre pierderea majorității parlamentare sînt simple născociri.
Unde am greșit eu prin convingerea că Moțiunea de cenzură ascundea un Plan bine pus la punct de răsturnare a Guvernului?
Am confundat România cu o țară normală.