PSD atacă bugetul premierului Cîțu. Sorin Grindeanu anunţă că social-democrații vor depune mii de amendamente la legea bugetului
PSD atacă bugetul premierului Cîțu, după ce primul-ministru a anunțat că proiectul a fost aprobat de Guvern și va fi trimis în Parlament.
Deși premierul spunea că își dorește ca parlamentarii să nu depună amendamente care să mărească deficitul, PSD iese la atac.
Bugetul pe anul 2021, în forma aprobată de Guvernul Cîțu, este criticat de prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu.
Grindeanu a anunțat că PSD va depune mai multe amendamente la buget.
PSD atacă bugetul premierului Cîțu
„Există o alternativă mai bună la actualul buget de austeritate”, a declarat, duminică, într-o conferință de presă, Sorin Grindeanu.
Printre amendamentele anunțate de PSD se numără creșterea alocațiilor pentru copii din 1 martie de la 427 de lei la 600 de lei, pentru copiii până la 2 ani și copiii cu handicap și de la 214 de lei la 300 de lei pentru copii între 2 și 18 ani.
În plus, PSD vrea bani de la buget pentru construcția a 200 de centre medicale comunitare și 50 de centre de asistență medicală de specialitate.
PSD promite salarii mai mari
PSD atacă bugetul premierului Cîțu. Sorin Grindeanu a anunțat că un alt amendament vizează creșterea salariilor personalului didactic și ale asistenților sociali din sistemul sanitar.
Liderul PSD a precizat că sunt prevăzute creșteri salariale, începând cu data d 1 martie, la nivele stabilite în legea salarizării pentru anul 2022.
Acordarea de vouchere de 400 de euro pentru nașterea fiecărui copil este o altă propunere anunțată de PSD.
Precum și un stimul de inserție de 50% pentru angajarea persoanelor calificate la un salariu mai mare decât salariul minim.
Sorin Grindeanu: PSD va depune mii de amendamente la legea bugetului
De asemenea, PSD vrea creșterea pensiei minime din 1 martie de la 800 de lei la 984 de lei pentru vechime mai mică de 10 ani și de la 800 de lei până la 1.107 lei pentru vechime mai mare de 10 ani.
Deficitul propus de PSD este aproape la fel ca cel din bugetul Guvernului Cîțu, de 7,26.
Însă, susține Grindeanu, prioritățile sunt altele, transmite Antena 3.
Sorin Grindeanu a declarat că, în final, PSD va avea câteva mii de amendamente, deoarece sunt multe și pe fiecare județ în parte.
Sorin Grindeanu: „Amatorism, iluzii și austeritate”
PSD atacă bugetul premierului Cîțu. Într-o postare pe Facebook, Sorin Grindeanu anunța:
Consiliul Fiscal demontează bugetul pe 2021. Construcția bugetară este bazată pe o minciună: se propune ajustarea puternică a cererii, deci a consumului, dar se estimează iluzoriu creștere economică. Amatorism, iluzii și austeritate!
Guvernul nu are de gând să aducă mai multe #venituri la buget, avem un grad de colectare a veniturilor în PIB de 31% față de 46% media UE.
În buget nu este cuprins niciun euro atras din #PNRR din cei 30,4 miliarde euro, nici vorbă de prefinanțarea de 13% pe care o putem accesa în 2021.
Guvernul pune paie pe foc în adâncirea recesiunii, în loc de stimularea economiei propunând doar austeritate, subdezvoltare, tăieri și sărăcie.
Se continuă însă guvernarea pe #datorie, cu o viteză de împrumut de 800-1000 euro pe secundă! Fiecare român va plăti din buzunar această datorie în următorii 30 de ani, prin taxe și impozite mai mari.
Iar în toată această nebunie, știți cumva cum se numește actualul ministru al Finanțelor? L-ați văzut pe undeva, l-ați auzit să emită vreo idee pentru susținerea economiei? Cu un ministru-fantomă, să nu ne mirăm ca avem un buget fantasmagoric…