Proxeneţi reţinuţi la Timişoara

Şase bărbaţi din Timişoara au fost reţinuţi în această dimineaţă fiind suspectaţi de proxenetism şi trafic de carne vie. Suspecţii fac parte dintr-o reţea constituită în jurul unei familii de romi care acţiona pe raza oraşului Timişoara, potrivit anchetatorilor. Cei şase vor fi prezentaţi mâine judecătorilor cu mandat de arestare preventivă.

În această dimineaţă, sub coordonarea DIICOT, poliţiştii de la Crimă Organizată împreună cu cei de la Serviciul de investigaţii criminale şi "mascaţii" de la Poliţia Timiş au descins simultan la mai multe adrese din Şemlacu Mare şi Timişoara, de unde au ridicat şase persoane suspectate de proxenetism. "Poliţiştii timişoreni au efectuat cinci descinderi la locuinţele membrilor grupării, suspectaţi că au desfăşurat activităţi de racolare şi exploatare sexuală a 20 de tinere, obligându-le la practicarea prostituţiei pe principalele artere de acces în municipiul Timişoara", a declarat Marinela Hotico, ofiţer de presă al Poliţiei Timiş. Şase suspecţi, printre care şi un minor, sunt cercetaţi pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori şi proxenetism. Trafic de minore Surse din rândul anchetatorilor spun că gruparea era coordonată din Timişoara, iar la Şemlacu Mare, fetele erau ţinute într-o casă izolată, din momentul racolării şi până ce erau aduse în oraş ca să se prostitueze. De aici au fost ridicaţi doi dintre membrii reţelei. La Timişoara, poliţiştii au descins la o adresă din zona Pieţei Traian, unde se afla "cartierul general" al clanului. De aici au fost ridicate trei minore şi patru bărbaţi despre care sunt informaţii că se ocupau de exploatarea sexuală a fetelor. Proxeneţii, spun poliţiştii, au fiecare dosare penale pentru săvâşirea de acte cu violenţă. "Toate persoanele reţinute au fost duse la audieri. Este vorba de şase bărbaţi, pe numele cărora existau mandate de aducere emise de procurorii DIICOT. Unul dintre aceştia este minor. Sunt acuzaţi de proxenetism şi trafic de minore", a mai spus Hotico. Reţea condusă de doi fraţi Din primele cercetări, se pare că reţeaua acţiona în principal pe raza oraşului Timişoara, iar fetele erau racolate din medii sărace şi ulterior obligate să se prostitueze. "Sub coordonarea procurorilor DIICOT - Seviciul Teritorial Timişoara, anchetatorii au documentat şi probat activitatea grupului infracţional începând din luna aprilie, având informaţii că activitatea proxeneţilor a început încă din 2008. Conduşi de doi fraţi, Dorel şi Mircea Moldovan, patru proxeneţi cu vârste cuprinse între 16 şi 42 de ani, din 2008 şi până în prezent, au racolat fete minore şi apoi le-au exploatat sexual. În total, proxeneţii au obligat să se prostitueze un număr de 20 de fete cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani. De asemenea, pe lângă aceste minore, cei şase proxeneţi au dispus de alte 11 tinere, cu vârste cuprinse între 18 şi 28 de ani, pe care le-au transformat în propriile sclave sexuale, exploatându-le după bunul plac", susţin anchetatorii.