Jurnalistul Robert Turcescu lansează, " o provocare pentru Cătălin Tolontan şi Mircea Toma", dezvăluind pe blogul său cum veneau banii pentru campanie, pe filiera elveţiană. Două contracte ale Intact Media Group, fotografii şi înscrisuri sunt publicate în premieră, iar cea care semnează în calitate de director executiv al Intact Media Group, este Alessandra Stoicescu.
O anchetă jurnalistică efectuată de Robert Turcescu demonstrează cum au beneficiat politicienii români, în decembrie 2012, de finanţări electorale mascate, venite pe o filiera elveţiană, din partea unei firme private străine, deşi legea finanţării partidelor politice din România interzice o astfel de practică. Alessandra Stoicescu semnează în calitate de director executiv al Intact Media Group, atrage atenția Robert Turcescu, pe blog, și îi provoacă pe Cătălin Tolontan şi Mircea Toma să se pronunțe.
Primul document publicat de Robert Turcescu este contractul cu numărul 101/03.12. 2013, încheiat între grupul de presă al familiei Voiculescu ( SC INTACT MEDIA GROUP SĂ) şi firma elveţiană SC Centredes Affaires Helvetico-Roumaines SRL, în care se scrie negru pe alb că e vorba de servicii care vizează “în principal, promovarea Beneficiarului şi a candidaţilor desemnaţi deacesta în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2012″.
Suma de aproape 20.000 de euro nu pare mare, dar într-un alt contract semnat pe 12.12.2012 între aceleaşi entităţi este de 200.000 de euro pentru “publicarea unui număr de 10 advertoriale pe site-ul antena3.ro, jurnalul.ro şi incomemagazine.ro în perioada 15 decembrie 2012-15 ianuarie 2013.
Priviţi şi citiţi dovezile AICI