Provocare pentru Halep: Să învingă statistica

În ultimii cinci ani, doar patru tenismene au reușit să lege două victorii la turneele importante din circuitul WTA

Simona Halep a savurat pe „repede înainte” victoria obținută la Indian Wells. Românca și-a făcut bagajele și a zburat din California, de pe coasta de Vest, tocmai în Florida, pe coasta de Est.

Constănțeanca va lua startul în cadrul turneului de la Miami, care face parte, la fel ca și cel încheiat weekend-ul trecut, din categoria Premier Mandatory.

Două mari succese în 2013

Simona va avea de înfruntat o statistică rece, care relevă că unei tenismene îi este foarte greu să se impună în două turnee consecutive.

În ultimii cinci ani, doar patru sportive au reușit această performanță dar încurajator este, totuși, faptul că Simona Halep face parte din acest grup elitist. Sportiva „tricoloră” s-a impus, în 2013, în cadrul turneelor de la Nurnberg (Germania) și ‘s-Hertogenbosch (Olanda). Aceste victorii reprezintă și momentele în care Halep și-a început ascensiunea fulminantă în „Sportul Alb”.

S-a retras după turneele de la Shenzhen și Dubai

Cu performanța câștigării a două turnee consecutive se mai laudă poloneza Agnieszka Radwanska (2011, la Tokyo și Beijing), bielorusa Viktoria Azarenka (2012, la Sydney și Australian Open, apoi la Beijing și Linz) și Serena Williams (2013, la Madrid și Roma).

Anul trecut, nicio jucătoare nu a bifat un asemenea succes. În 2015, Halep s-a impus la Shenzhen, apoi a declarat forfait pentru Sydney, din cauza unei accidentări. A cucerit trofeul de la Dubai, dar s-a retras, din cauza suprasolicitării, din competiția găzduită de Doha. Acum, Simona încearcă să mai stabilească o premieră: cea de-a doua victorie într-o competiție din categoria Premier Mandatory.

Va avea parte de un traseu infernal

Turneul de la Miami a început, aseară, cu primele partide din turul inaugural. Competiția de pe tărâm american dispune de premii în valoare de 5.381.235 de dolari și se bucură de participarea tuturor numelor grele ale tenisului. Aici, Simona va debuta direct în turul al doilea, contra cehoaicei Nicole Vaidisova sau împotriva unei sportive venite din calificări. Aflată pe locul al 3-lea WTA, „prima rachetă a țării” este cap de serie numărul 3, după lidera Serena Williams și rusoaica Maria Șarapova (locul 2 WTA). Dacă în această competiție nu vor apărea surprize majore, Simona va înfrunta adversare puternice: Jelena Jankovici (Serbia), Viktoria Azarenka (Belarus), Flavia Pennetta (Italia), Lucie Safarova (Cehia) și Serena Williams (SUA).