În 2007, Kovesi semna cu Procuratura franceză pentru formarea de „echipe mixte de anchetă” care foloseau „limba de lucru ce li se va părea cea mai înțeleasă de părți”.

Text & foto: Traian Horia

 

Bonjour „Echipe de anchetă”

În iunie 2007, fostul Procuror general al Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție (PICCJ), Laura Codruța Kovesi, se afla două zile la Paris pentru a semna cu Directorul pentru Grațieri francez, Jean Marie Huet, un controversat Acord privind crearea de „echipe de anchetă” româno-franceze, cu polițiști-procurori. Protocolul pe „Echipele de anchetă” fusese încurajat încă din 2005 prin Consiliul Europei, CoE (cu Grupul GRECO- structură semi-autonomă) și apare azi ca rudă mai săracă a Protocoalelor „interne” gen DNA-alte instituții de forță ale Statului, precum SRI, intens cultivate mai târziu de actuala șefă a Direcției Naționale Anti- Corupție, aceeași Laura Kovesi. La 3000 de afaceri franceze în România, echipele mixte „de anchetă” ale duetului Kovesi- Huet, s-ar fi trezit eventual față în față pentru unele anchete, chiar cu serviciul secret francez pentru exterior DGSE.

Ce prevedea Acordul Kovesi-Marie Huet

Așa cum creșterea organizațiilor teroriste a făcut „necesară” monitorizarea națiunilor europene pe online sau pe telefon de către Guverne și Agenții speciale, înțelegerea semnată de Laura Kovesi și Jean Marie Huet era justificată prin „creșterea puterii organizațiilor criminale”. Conform documentului, membrii „echipei de anchetă” foloseau „limba de lucru ce li se va părea cea mai înțeleasă de părți”, conduceau mașinile proprii, purtau- foloseau armamentul în limitele legii locale și acționau conform Dreptului din statul-gazdă (o ușă se sparge diferit la descinderi în Franța și România), împărțeau informații, cereau și primeau birouri, telecomunicații sau secretare.

Din textul protocolului franco-român

… reieșea un soi de „justiție paralelă” care introducea în România anchetatori sosiți dintr-o altă țară, cu armament, cu cărți de Dreptul local și cu mașini proprii, pentru efectuarea de anchete „comune” cu omologii români: invocând „Democrația” și „Securitatea cetățeanului”, Consiliul Europei care girase astfel de experimente, se îndepărta de Sistemul legal de Justiție și de Comisiile Rogatorii, împingând spre înțelegeri între instituțiile de forță ale unor țări membre- precum România și Franța care puteau ușor scăpa de sub controlul societății. Dintr-o rațiune curioasă, Protocolul prevedea chiar și asocierea magistratului „de legătură” francez din Zagreb (Croația) la alcătuirea respectivelor echipe România-Franța. De ce Croația? Să reamintim că în același an, 2007, în Zagreb era activ judecătorul Marin Mrčela, care îndeplinea funcția de vice-președinte al Grupului GRECO- organizație a unui Consiliu al Europei ce susținea isteria “echipelor de anchetă”. Ulterior, aceeași Laura Kovesi care în Aprilie 2018 aștepta răspunsul Președinției la cererea de revocare a sa din funcție, beneficia prompt de suportul public al GRECO și al Președinției franceze: dacă piesa de teatru era obscură, actorii erau consacrați.

Et voilà: să vedem actorii

Pe 11 Aprilie a.c., Grupul GRECO al Consiliului Europei (CE) se arăta „îngrijorat” de cererea Ministerului Justiției de revocare a procurorului- șef al DNA, Laura Codruța Kovesi pentru „exces de putere”. Pe 16 aprile a.c., președintele francez Emmanuel Macron declara că susține „munca anti-corupție” din România și îl felicita pe președintele român Klaus Iohannis fiindcă „nu îşi lasă ţara din mână”. În aceeași zi, la cca 2-3 ore după felicitările sincere ale lui Macron, președintele României, Klaus Werner Iohannis ieșea din starea de tăcere prelungită și anunța că Președinția nu acceptă cererea Ministrului Justiției Tudorel Toader, de revocare a Laurei Kovesi. Practic, pentru un răspuns pe care îl știa toată lumea, președintele Iohannis avusese nevoie de suportul public a două instituții internaționale: Grupul GRECO (CoE) și Președinția Republicii Franceze – un munte se umflase cât un șoricel. Cu trei declarații ale unor instituții importante, date în doar cinci zile și toate fiind referitoare la soarta unui procuror din România, devenea evident că luarea unei decizii politice în România poate fi azi mobilizată și prin canalele unor “democrații avansate” de la Consiliul Europei- GRECO. Ce știa, însă, lumea despre actorii acestei piese?

Dacă începem cu GRECO

… să reamintim că pe 14 aprilie 2018, publicațiile cristoiublog.ro și Evenimentul zilei dezvăluiau în exclusivitate faptul că președintele Grupului GRECO al Consiliului Europei, judecătorul Marin Mrčela cerea încă din 2009, o ofensivă globală anti-corupție alături de Fundația Soros, dar și „imunitate limitată” pe procesele de corupție (deci, inclusiv pentru acuzații de corupție care, eventual, ar fi trebuit protejați de legislația locală măcar până la o sentință definitivă). Afirmațiile curioase ale lui Mrčela fuseseră cuprinse într-o Prezentare făcută la un eveniment internațional organizat prin ONG-ul Transparency International (ONG finanțat Soros) la Rakitje (Croația). Cât de imparțial putea fi, așadar, președintele GRECO pentru cazul unei țări, România, unde unul dintre liderii politici importanți, Liviu Dragnea declarase încă din Iulie 2017 că „(…) totul pleacă de la Soros, de la răul pe care vrea să-l facă României (…)”? Devenea evident că în cazul unui magistrat cu funcția lui Mrčela, care ar lupta anti-corupție cu fundațiile lui Soros alături, dar care era chemat să judece un „opozant” Soros (prin voința națiunii, Liviu Dragnea se afla în conducerea unei țări), se nășteau controverse și se impuneau lămuriri suplimentare. Era vorba inclusiv de ireproșabilitatea actului de cercetare în Justiție, dar și de buna credință pe care GRECO trebuia să o dovedească în raport cu România după ce, ani de zile, ceruse țării „standarde” și „îmbunătățiri”.

Cine este Macron

Pe 19 martie 2018, mai multe zeci de migranți ilegali si „activiști” de extremă stângă intrau cu forța în Basilica Saint-Denis pentru a organiza ad-hoc un protest pentru drepturi, în incinta unui locaș de cult care este sacru pentru catolicismul francez, acolo fiind înmormântați Regii Franței. Poliția a intervenit și a evacuat „protestatarii”, dar nu a fost făcută nicio arestare fiindcă poliția franceză, ca și alte poliții din „democrațiile neo-liberale”, are o blană de iepure plantată pe spinare de la prea mult „multiculturalism” și „political correctness”.Evenimentele se petreceau în Franța, un stat pe care președintele Emmanuel Macron avea pretenția că „nu îl scapă din mână”, dar care pe fluxul de știri arăta ca un haos pitoresc. Faptul că același Macron își permitea mai târziu suficiența de a-l felicita pe omologul român Klaus Iohannis (în 16 aprilie 2018) fiindcă „nu îşi lasă ţara din mână”, devenea strident: era ironie sau prea multă patimă în discurs fiindcă țara lui Iohannis, România, era țara unde nu se-ntâmplă niciodată nimic- nici măcar mitinguri de protest neautorizate ale migranților africani prin biserici.

Cine este Laura Codruța Kovesi

În iulie 2011, Laura Codruța Kovesi, care la vremea aceea era Procuror General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PIICJ), era decorată, în cadrul unei ceremonii solemne, cu Ordinul Naţional al Meritului, în grad de Ofiţer. Cel care i-a oferit distincția a fost Ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul. În discursul său de mulțumire, Kovesi amintea două elemente ale „frăției de arme” franco-române cel puțin nefericite: ea mulțumea că ambasadorul se implicase „personal” pentru „îndeplinirea obiectivelor Parchetului”, dar amintea și despre Acordul de creare a „echipelor comune de anchetă franco – române”, semnat în iunie 2007, prin Kovesi și Jean Marie Huet, un Directorul pentru Afacerile Penale și Grațieri. Nu se înțelegea, în context, cât de „personal” se implicase ambasadorul Henri Paul în „îndeplinirile” de la Parchetul General al României (Justiția Română cere aceeași intangibilitate față de politic ca peste tot) și, în plus, procurorul român uitase (sau nu cunoscuse) un amănunt important: în Franța, orice Ambasador poartă în raniță un baston de director al DGSE (Direcția Generală pentru Securitate Externă franceză). Astfel, implicările personale nu erau de dorit pentru oameni cu funcția lui henri Paul. Ca exemple, foști directori DGSE au fost sau sunt Jean-Claude Cousseran (Ambasador pentru Egipt, Turcia și Siria), Bernard Bajolet (Ambasador pentru Iordania, Bosnia, Irak) sau Bernard Emié, chemat în 2017 la șefia serviciului secret de la Ambasada din Algeria.

Cine este DGSE

Direcția Generală pentru Securitate Externă franceză (în original- Direction Générale de la Sécurité Extérieure, DGSE), un omolog al lui MI6 din Marea Britanie este subordonat Ministerului Apărării, nu își publică niciodată activitatea și e prestigios în special prin operațiunile economice derulate peste hotare. Printre altele, Direcția produce influență pentru Franța și pune umărul pentru afaceri care implică interese franceze. Particularitatea sa este că după colectarea și depunerea informațiilor, are un cuvânt de spus în luarea deciziei politice. S-ar fi ajuns astfel că la Guvernul francez s-ar fi discutat rezultatele echipelor de anchetă ale lui Kovesi direct prin luări de cuvânt ale Directoruklui DGSE. La o comunitate de mai mult de 4000 francezi rezidenți permanent în România, cu cca 3000 de afaceri pe rol (unele fiind de amploare), este de presupus că prezența Direcției în România este semnificativă, așa cum semnificativă este și prezența sa globală: în Martie 2014, potrivit unui document al defectorului NSA, Ed Snowden, Serviciul francez folosea un parteneriat cu compania France Télécom (actual Orange) pentru exercitarea unei supravegheri extinse a comunicațiilor civile (abonați).

Ce este cu Consiliul Europei

Consiliul Europei este o organizație internațională diferită de Consiliul Uniunii Europene, care reunește statele membre UE lângă alte țări non-membre precum SUA, Rusia sau Turcia. Oameni ca președintele GRECO, Marin Mrčela, care rulează programe finanțate masiv prin Uniunea Europeană, fac ca distanța între cele două instituții să fie întotdeauna minimă. Ca un exemplu, Mrčela- omul care în 2008, în așa-numitul dosar „Punga Medack Serbia” pedepsea asasinarea a 28 de persoane cu 5 ani de închisoare (!), conduce în anul 2018 un Training despre Aplicarea Instrumentelor UE în Dreptul Penal la care participă și judecători români. Trainingul este găzduit de o organizație globalistă cehă (CEELI). Nu se știe, încă, dacă emiterea de „îngrijorări” publice (ca și presiuni politice) prin grupul GRECO la adresa unui stat membru UE intră oficial la categoria „Instrumente UE”, iar opinia publică nu cunoaște dacă pentru GRECO există o Inspecție Judiciară.

Cine este Klaus Iohannis

Toată lumea știe cine este Klaus Iohannis: este președintele mut al României, posibil candidat pentru președinția Consiliului European. Este foarte posibil ca votanții lui Klaus Iohannis să știe cel mai puțin cine este Klaus Iohannis.