Propagandistul comunist Mihai Dogaru, actual şef de sindicat, nu e mulţumit de câţi bani ia de la stat. Aşa că a ieşit în stradă cu 2.000 de rezervişti.
Cei 10.000 de protestatari anunţaţi de col (r) Mircea Dogaru, şeful Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), altfel un apropiat al liderului Conservatorilor, Dan Voiculescu, s-au dovedit a fi, de fapt, doar 2.000. Nemulţumirile protestatarilor înghesuiţi în autobuze au fost, oarecum bizare, în contextul în care, în urma recalculării, pensiile militare mai mult au crescut, decât să scadă. Faptul că militarii în rezervă prezenţi ieri în Piaţa Victoriei nu o duc deloc rău era vizibil din hainele acestora, parpalace, paltoane, pardesie şi pantofi de lac. Cu ochii pe pensiile altora Scandările anti Gabriel Oprea - ministru al Apărării - Emil Boc şi Traian Băsescu au fost nuanţate de declaraţii gen "Toţi o apă şi-un pământ", dar şi de "Imnul oficial" al rezerviştilor, "Mama lor la toţi", pus, în repetate rânduri, la megafon: "Vin ai noştri, pleac-ai noştri/Noi rămânem tot ca proştii", care se încheie: "Dumnezeu dac-ar veni prim-ministru într-o zi/L-am mânji şi i-am găsi cazier la SRI". Rezerviştii şi-au vărsat, apoi, oful şi asupra judecătorilor Curţii Constituţionale, pe motiv că aceştia ar avea salarii şi pensii mai mari decât ale lor. Asta în contextul în care, spre exemplu, şeful SCMD, col (r) Dogaru, nu se poate plânge cu cei peste 3.000 lei pe lună. "Rebelul" pensionar nu are o carieră militară completă, a absolvit Facultatea de Istorie, a fost făcut ofiţer "la apelul bocancilor de seară" şi a activat la Departamentul Propagandă îna inte de 1989, apoi istoric la Centrul de Studii şi Cercetări şi Consiliul Politic Superior. Nici adjunctul lui Dogaru, col (r) Valeriu Pricină, nu se poate plânge, ba chiar are o pensie mai mare decât şeful său: 3.700 lei. Şi Pricină are o carieră incompletă în MApN şi a fost "militar jurnalist", la emisiunea "De strajă Patriei", până în 1989, apoi la "Pro-Patria". La mitingul de ieri a stat cuminte, în spatele şefului Dogaru. Cereri pestriţe Rezerviştii au mai solicitat, la microfon, pe rând,"Dreptul la fericire, garantat prin Constituţie", dar şi "Permisele CFR pentru care, la criza din 1933, s-a vărsat sânge". Discursul a luat apoi tente naţionaliste, Dogaru scandând împotriva UDMR şi transmiţând mesaje jignitoare în limba maghiară, în timp ce trăgea însetat dintr-un chiştoc de ţigară. "Vrem Armata înapoi, să ne scape de ciocoi", s-a scandat, în timp ce erau afişate pancarte gen "Români, aţi fost vânduţi corporaţiilor stăine". "Asaltul" asupra TVR Rezerviştii, cărora li s-au alăturat revoluţionari şi câţiva sindicalişti din Sănătate şi Învăţământ au plecat, în marş, din Piaţa Victoriei, către sediul TVR, în jurul orei 14.00. Asta pentru ca, la 14.45, să ia "cu asalt" intrarea în TVR, dinspre Calea Dorobanţi, visând, să intre "în direct" ca-n Decembrie 1989. "Lupta" a durat doar câteva minute, însă, câţiva jandarmi reuşind să baricadeze porţile. "Am luptat, am construit şi acum sunt umilit", "Noi v-am apărat şi voi ne-aţi trădat", au scandat, apoi, protestatarii, solicitând ca nici măcar Horia Roman Patapievici, pe care-l consideră un apropiat al Puterii, să nu mai apară la TVR. "Cu televizoru’ aţi minţit poporu’" au mai scandat rezerviştii, în timp ce o delegaţie a acestora, condusă de Mircea Dogaru, a fost primită de conducerea TVR. PSD-istul Victor Socaciu, la spartul târgului Cât timp Dogaru a discutat, în interior, cu şefii TVR, rezerviştii au părărit zona, astfel că, atunci când liderul lor a ieşit, după aproape o oră, a mai găsit doar câteva zeci de persoane. La spartul târgului şi-a făcut apariţia şi deputatul PSD Victor Socaciu, altfel autor al "imnului rezerviştilor". A fost primit cu indiferenţă, însă nu a durat mult până când unul dintre protestatari să-i strige: "Hai, dom’le, că şi cu Victor Ponta...".
Un alt adept al documentului este revoluţionarul care de două decenii primeşte rentă precum ilegaliştii, pe numele său Dorin Lazar Maior, preşedintele Blocului Naţional al Revoluţionarilor din România şi alţi câţiva lideri de asociaţii care reprezintă interesele chiriaşilor din casele naţionalizate, lucrătorii din justiţie, din spitale şi intersele pensionarilor.
Alte revendicări au ca subiect idealuri comuniste dintre cele mai pure: locuri de muncă garantate, libertatea alegerii locului de muncă, salarii şi pensii decente, protecţie socială, dreptul la sănătate, la justiţie, la educaţie, la cultură şi la siguranţă naţională. Semnatarii acestui proiect în 12 puncte, aşa numita platformă civică, sunt convinşi că prin acest demers vor fi percepuţi drept "salvatorii naţiunii".
"... NOI, sindicatele, fundaţiile, uniunile, asociaţiile, grupate în cadrul Consiliului Naţional al Societăţii Civile, am hotărât să punem capăt acestei stări de lucruri pentru a salva naţiunea română".
FĂRĂ MICROFON DE ZIUA UNIRII
Ponta doar a jucat, nu a cântat!
Citiți și:
- CRONICA TV: Revoluţia lui Moş Teacă. Generalii de fişet. De la pensii tăiate la lipsa pemegheului