Sindicatele din Tarom au sesizat, în cadrul întâlnirii de marți de la sediul ministerului Transporturilor un management defectuos. În urma întâlnirii, Ioan Rus, ministrul de resort a anunțat că va trimite va trimite Corpul de Control la Tarom.
Pe de altă parte, reprezentanții sindicatelor Tarom s-au angajat marți, în cadrul întâlnirii cu Ioan Rus, să respecte orarul de zbor până luni, când va avea loc o nouă întâlnire cu șeful de la Transporturi, scrie Agerpres.
„Ministrul Transporturilor a spus că va trimite Corpul de Control la Tarom pentru că sindicatele au sesizat un management defectuos. Până luni se mai poartă discuții. S-a format o comisie cu reprezentanți de la Ministerul Transporturilor, de la sindicate și din companie, care să găsească soluții pentru deblocarea situației de la Tarom urmând ca luni aceste soluții să fie prezentate ministrului Transporturilor. Reprezentanții sindicatului s-au angajat să asigure cursele până luni când va fi o nouă întâlnire (cu ministrul — n.r.)”, au precizat sursele citate.
Astăzi, patru curse au fost anulate, până la ora 11.30, din cauza protestului spontan la piloților de la Tarom.
Iată cele patru curse :
ROT 301/2 Bucureşti –Frankfurt – Bucureşti. Pasagerii reprogramaţi pe RO 305/6 Bucureşti –Frankfurt – Bucureşti ROT 351/2 Bucureşti –Geneva – Bucureşti ROT 701/2 Bucuresti-Iasi-Bucureşti ROT 201/2 Bucuresti-Chisinau-Bucureşti
La aceeași oră existau următoarele curse întârziate:
ROT 315/6 Bucureşti –Munchen – Bucureşti ROT 381/2 Bucureşti –Paris – Bucureşti ROT 261/2 Bucureşti –Istanbul – Bucureşti