Protestele fermierilor din România, care au avut de suferit de pe urma importurilor ieftine de cereale din Ucraina, au avut efectul scontat. Ministrul Petre Daea promite un ajutor de zece milioane de euro, de la Uniunea Europeană, și alți zece milioane de euro de la bugetul național.
O delegație a fermierilor, care au protestat în Capitală, a fost invitată la o discuție cu ministrul Agriculturii, Petre Daea.
Fermierii sunt nemulțumiți de faptul că o mare cantitate de cereale ieftine, din Ucraina, a ajuns în România, și că ei au rămas cu producția din 2022, în silozuri.
Daea le-a spus fermierilor că suma de zece milioane de euro, care a fost primită de România, de la Uniunea Europeană, pentru a compensa pierderile va ajunge direct la aceștia.
Mai mult, ministrul Agriculturii a mai anunțat că banii vor fi plătiți doar fermierilor care vor demonstra că au rămas cu producția pe stoc, la data de 1 februarie 2023.
”De fiecare dată am dat sprijinul necesar şi trebuie să dăm şi îl vom da în continuare. Este un moment greu, un moment în care conflictul armat şi zăngănitul armelor de lângă ţara noastră iată că a creat probleme deosebite fermierilor, prin acest aflux de cereale care vin în România şi care au pus într-o situaţie foarte grea pe cei care lucrează terenul şi nu au putut să valorifice întreaga producţie, sau au putut să o valorifice la preţuri mici, datorită situaţiei din Ucraina”, a spus Daea.
Regulamentul de plată a fost deja publicat
Ministrul Petre Daea le-a mai spus fermierilor că regulamentul care prevede regulile de acordare a acestor compensații financiare a fost publicat, joi, 6 aprilie a.c.
”Eu le-am transmis foarte clar ce facem în momentul acesta şi am anunţat şi ei ştiau dar le-am explicat astăzi pe larg că acele sume care au venit în prima tranşă de la Comisia Europeană se pun în mişcare imediat. Spun imediat pentru că ieri, la orele 10.29, a apărut în Jurnalul Oficial, regulamentul care dă posibilitatea acordării sumelor, pe care le ştiţi, o sumă rerizorie, o sumă mică dar pe care am luat-o pentru a ajunge la fermierii care au fost afectaţi”, a arătat Petre Daea.
Ministrul Agriculturii anunță dublarea sumei
Pentru prima oară, ministrul Agriculturii a precizat că bugetul de zece milioane de euro va fi dublat, alte zece milioane de euro, fiind plătite de la bugetul de stat.
”Practic suma s-a dublat şi la orele 14.19 minute pe site-ul Ministerului Agriculturii am publicat actul normativ care stabileşte modul de acordare a acelor bani care au venit şi care au fost dublaţi prin bugetul ministerului Agiculturii şi care se vor da numai la fermierii care au cereale pe stoc, la data de 1 februarie. Nu se dă niciun cent pentru comercianţii de cereale. Ei şi-au asumat acest risc legat de activitatea de comerţ şi de aceea tot sprijinul se duce spre fermieri”, a precizat Petre Daea, citat de știripesurse.ro.