PROTESTE în prima zi de școală

La Timișoara școala a început cu proteste. Învățătorii și părinții de la școlile cu predare în limbile germană și maghiară au declanșat o grevă japoneză, în timp ce la școala de muzică se protestează pentru că un învățător a ieșit la pensie.

La Colegiul Național de Artă ”Ion Vidu” din Timișoara. Părinții elevilor de clasa a III-a au organizat, luni, un protest spontan. ”Îl vrem pe dl. Otto”, au scris aceștia pe pancarte, revoltați pe faptul că acesta s-a pensionat, iar în locul lui a venit ”o suplinitoare cu calificative slabe”. ”Clasa noastra a fost o clasă de sacrificiu. În clasa zero am avut o doamnă incompetentă. În clasa I am primit un domn învățător super bun, am zis direcțiunii că dorim să continuăm cu el. Vorbele noastre nu au contat. (n.r. Acesta a ieșit la pensie). Acum avem un profesor suplinitor cu calicative slabe și nu dorim să predea copiilor noștri”, a explicat mama unuia dintre elevi.

Dascălii de la școlile cu predare în limbile minorităților au declanșat, luni, greva japoneză. Ei sunt nemulțumiți de prevcederile unei ordonanțe de urgență intrată recent în vigoare care le interzice învățătorilor de la clasele în limbile minorităților să mai țină ore de română. Potrivit OUG, acestea pot fi predate în ciclul primar doar de profesori specializați.