Proteste anti-Boc la Cluj-Napoca

Peste 100 de artişti de la Teatrul şi Opera Naţională din Cluj-Napoca, jurnalişti, scriitori şi profesori universitari au organizat astăzi o manifestaţie în centrul oraşului pentru a protesta împotriva ordonanţei privind impozitarea drepturilor de autor şi a persoanelor fizice autorizate.

Adrian Popa, preşedintele Asociaţiei Profesioniştilor din Presă Cluj, care a organizat manifestaţia a declarat că jurnaliştii nu sunt împotriva aplicării acestei ordonanţe, ci împotriva modului în care aceasta se aplică.

“Suntem în secolul 21 şi trebuie să stăm la cozi pentru a plăti aceste impozite, în unele cazuri, lunar cel în cauză fiind obligat să depună declaraţie de venit. În situaţia jurnaliştilor sunt şi artiştii sau scriitorii, iar această aplicare haotică a Ordonanţei 58 ne-a făcut să ieşim în stradă", a spus Adrian Popa.

Jurnaliştii au plecat în marş din faţa Teatrului Naţional, prin centrul Clujulu, după care i-au înmânat prefectului de Cluj, Florin Stamatian, o ţeapă cu vârful portocaliu în care au fost înfipte mai multe ziare. "Nu am vrut să îi dăm prefectului un protest aşa cum se obişnuieşte. I-am dat o ţeapă, ţeapa pe care preşedintele Băsescu a promis-o corupţilor acestei ţări, dar în care nu a fost tras nimeni până în prezent", a declarat un jurnalist prezent.

Ordine asigurată de 150 de jandarmi

Pe un banner se putea citi "Aţi adus România în infern: hoţie, minciună, corupţie, ruină, dezastru, ruşinare". În faţa prefecturii, jurnaliştii au scandat "Hai acasă Boc". Rareş Bogdan, directorul Ziua de Cluj, a declarat că Emil Boc este o creaţie a presei clujene, iar acum se întoarce împotriva ei, umilind-o.

"În jurul nostru sunt peste 150 de jandarmi, iar noi suntem undeva la peste 100. De ce a fost nevoie de asemenea forţe impresionante de ordine? Să fie oare vorba despre un mesaj", s-a întrebat retoric jurnalistul.