Proteste ale părinţilor împotriva comasării şcolilor

Noul an începe cu scandal, proteste împotriva comasării şcolilor.

În judeţul Giurgiu, părinţii şi elevii din comuna Băneasa au protestat faţă de decizia Inspectoratului Şcolar Judeţean de a comasa învăţământul gimnazial în localitate.

În loc să se bucure de începutul noului an şcoar, aşa cum era firesc, elevii împreună cu părinţii lor au protestat împotriva comasării şcolilor. Din cauza măsurilor de comasare, mai mulţi elevi din comuna Băneasa, judeţul Giurgiu, vor avea de parcurs kilometri întregi pentru a ajunge la şcoală.

''Inspectoratul Şcolar Judeţean Giurgiu a propus de mai mulţi ani comasarea unităţilor de învăţământ, aşa cum prevede legea, în acest program de comasare intrând unităţile de învăţământ care nu întruneau un număr de trei sute de elevi, dar în satele Pietrele şi Meletie din comuna Băneasa acest proces a fost amânat în fiecare an pentru că s-a opus comunitatea. În acest an nu s-a mai putut face acest lucru şi am trecut la comasarea învăţământului gimnazial din Pietrele şi Meletie pentru că aici era singura situaţie din judeţ şi cred că şi din ţară unde se mai efectua învăţământ simultan pentru elevii de gimnaziu'', a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Giurgiu, Georgeta Stănescu.

Potrivit acesteia, la şcoala din comuna Băneasa de care aparţin satele Pietrele şi Meletie învăţau în aceeaşi sală elevii din clasele a V-a cu cei din a VII-a şi cei din clasele a VI-a cu cei din a VIII-a, numărul elevilor de gimnaziu fiind de aproximativ 20.

Părinţii spun că nu sunt de acord să îşi trimită copiii la aproximativ zece kilometri distanţă zilnic pentru a învăţa.