Bărbatul de 28 de ani, care în urmă cu două luni s-au urcat pe un stâlp de iluminat, lângă Palatul Cotroceni, și-a reluat în această dimineață protestul. Bărbatul avea asupra sa un pistol cu bile. După câteva ore de negocieri, protestatarul a coborât de pe stâlp.
UPDATE 9. Bărbatul a fost nevoit să coboare, după ce negociatorii i-ar fi pus laxative în ceai. Un alt factor ar fi fost și ploaia. El a amenințat că se va întoarce pe alt stâlp. UPDATE 8. Protestatarul dă semne de oboseală, a ațipit. Dar s-a trezit repede. Cei prezenți spun că acesta ar avea la el o sticlă de doi litri de vin. Unii spun că ar fi ceai. Se clatină periculos. Negociatorii insistă. UPDATE 7. Bărbatul a primit un pahar cu suc. Stă pe stâlp și fumează. Unul dintre negociatori a spus că nu va mai dura mult și că o să-l convingă să coboare. PDATE 6. Protestatarul și-a pus o centură de siguranță, primită de la pompieri. Alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă. Negociatorii nu l-au convins pe bărbat să coboare. Unul dintre apropiații bărbatului spune că acesta ar fi fost crescut la orfelinat, fiind abandonat de părinți. UPDATE 5. Negociatorii urcă din nou pe scară. De data asta și-au pus căști de protecție. „Îți aducem ultimile noutăți”, i-au strigat ei protestatarului. UPDATE 4. Negociatorii au coborât de pe scară. Protestatarul a rămas pe stâlp. UPDATE 3. Negociatorii l-au convins pe bărbatul care s-a urcat, miercuri, pe un stâlp de lângă Palatul Cotroceni şi a ameninţat că se împuşcă în cap cu un pistol să vină o autoscară lângă el, pentru a- asculta problemele. Maşina a venit lângă stâlp şi unul dintre negociatori s-a urcat în autoscara mecanică, pentru a vorbi cu bărbatul. Pe autoscară mai sunt un pompier şi o altă persoană. UPDATE 2. Bărbatul a fost diagnosticat cu "sindrom depresiv reactiv şi tulburare de personalitate polimorfă. În 8 iunie, când a fost dat jos de pe stâlpul pe care se urcase pentru a protesta, asupra lui a fost găsit un document medical eliberat după ce a fost examinat în urma unei tentative de sinucidere cu apă grea.
În urma examinării medicale, bărbatul a fost diagnosticat cu "sindrom depresiv reactiv şi tulburare de personalitate polimorfă", au precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca. Potrivit Legii 60/1991 privind tulburarea liniştii publice, acesta riscă o amendă cuprinsă între 1.000 – 10.000 de lei. De asemenea, în caz de recidivă, protestatarul riscă şi o pedeapsă cu închisoare între 3 luni și 2 ani. UPDATE 1."Dacă nu vine Băsescu, mă împuşc", strigă bărbatul. El le-a spus negociatorilor că poate rezista trei zile pe stâlp. Poliţiştii încearcă să vadă ce pistol are la el. Acesta, nemulțumit că ar fi fost nedreptățit într-un proces, amenință că se împușcă în cap. El cere să vorbească cu președintele Traian Băsescu și cu ministrul Justiției, nemulțumit că i-a fost luată locuința socială. Protestatarul are și o frânghie legată în jurul gâtului și amenință că va sta pe stâlp trei zile și trei nopți. A venit pregătit cu o sticlă de vin și cu niște pastile. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca, o persoană care trecea prin zonă a anunţat, în jurul orei 8.45, prin 112, că pe un stâlp de lângă Palatul Cotroceni s-a urcat un bărbat. Cinci negociatori de la Poliția Capitalei încearcă să-l convingă pe protestatar să renunțe. Bărbatul a afişat o pânză pe care şi-a scris solicitările. El susţine că ar fi fost nedreptăţit într-un proces cu firma la care a lucrat.
La faţa locului se află şi o ambulanţă, precum şi un echipaj al pompierilor, cu o autoscară. Data trecută, protestatarul a fost daj jos după șase ore. Citiţi şi:
- Gesturi extreme la Palatul Cotroceni: un fost militar şi-a dat foc, un bolnav psihic a vrut să se arunce de pe un stâlp