Cosmin Bîrsan, bărbatul care protestează singur seară de seară în Odobești față de guvernul de la București, a fost dat în judecată de primarul din localitate, Gheorghe Daniel Nicolas (PSD). Acesta îi cere în instanță daune morale de 150.000 lei
Cosmin a mai protestat pe rețelele de socializare în ultimii ani împotriva edilului din Odobești, fapt ce i-au adus, până acum, două amenzi și probleme în sânul comunității vrâncene.
A primit amendă după ce s-a adresat DNA
Cosmin Bârsan a povestit, pentru EVZ, cum a ajuns să reprezinte opoziția în orașul cu numai câteva mii de locuitori. „Am început să critic pe mai multe pagini de Facebook deciziile pe care primarul le lua în orășelul nostru. Decizii legate de lucrările publice, decizii ale direcțiilor din Primărie. Vorbim despre Odobești, un oraș mic unde primarul se află la al treilea mandat și a câștigat cu peste opt zeci la sută alegerile și anul trecut”, ne-a spus protestatarul.
Inițial nu a fost luat în seamă nici de autorități, nici de concetățeni. Când a văzut că nemulțumirile sale nu au rezonanță în mediul online, Cosmin s-a adresat instituțiilor statului, moment din care a început să primească amenzi.
„Imediat după ce am depus memorii către DNA și Parchet, am fost citat într-un bar din Odobești, nu la domiciliu, și am primit amendă șase sute de lei. Amendă de la Poliție, unde șef este Iosif Coman, cumătrul primarului a cărui soție, Daniela Coman, este consilier PSD de patru mandate, ca și edilul” a declarat Cosmin, pentru EVZ.
„L-am maimuțărit și eu pe primar, dar nu așa rău”
Protestarul recunoaște că a postat diverse lucruri împotriva autorităților locale, dar nu consideră că a exagerat.
„E drept că și eu l-am maimuțărit pe primar, dar nu așa cum se face la București, cum l-au făcut pe Dragnea. I-am pus un cap de maimuță, l-am făcut Superman, dar nu l-am jignit de familie. Am spus doar că soția primarului este director la DGASPC, adică are grijă de cei cu ajutoare sociale”, a mărturisit Cosmin. Bărbatul, care lucrează de 13 ani la o benzinărie din localitate, a ieșit singur la protest, până acum. Doi tineri i s-au alăturat, dar abia după ce a văzut că el nu a pățit nimic în stradă.
Iohannis, în mijlocul manifestanților care-i cer să demisioneze de la Cotroceni
Și, aseară, centrul Bucureștiului a fost împărțit în două tabere de protestatari. În fața Palatului Victoria mii de oameni s-au adunat pentru a cere demisia Guvernului Grindeanu, dar și pe cea a lui Liviu Dragnea. În același timp, la Palatul Cotroceni, simpatizanții PSD scandau lozinci împotriva lui Klaus Johannis și a DNA. Președintele a mers să discute cu protestatarii, după aceștia i-au bătut obrazul că nu-i bagă în seamă. Întâlnirea a fost pașnică, iar Iohannis le-a trimis ceai cald celor care-i cer să-și dea demisia.