Zeci de membri ai sindicatului Sanitas din Iaşi au aruncat cu ouă în sediul Prefecturii Iaşi şi s-au îmbrâncit cu jandarmii, în timpul unui protest faţă de măsurile de austeritate aplicate de Guvern.
Protestul celor aproximativ 300 de sindicalişti Sanitas Iaşi a început la 13.30, iar spiritele s-au încins în jurul orei 14.00, când sindicaliştii au forţat cordonul jandarmilor şi au început să bombardeze cu ouă sediul Prefecturii Iaşi.
"La Prefectură au intervenit trei echipaje de jandarmi. Până la un moment dat protestul s-a desfăşurat fără incidente, însă apoi sindicaliştii au început să arunce cu ouă şi să se îmbrâncească, iar cineva a aruncat cu un băţ de la un steag sau de la o pancartă şi a spart un geam. Protestul s-a încheiat la ora 15.00, reprezentanţii sindicaliştilor au mers să vorbească cu subprefectul întrucât prefectul nu era prezent în instituţie", a declarat căpitan Mihai Cojocariu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Iaşi. Jandarmii ar putea aplica sancţiuni protestatarilor pentru comportamentul lor. "Vrem salarii şi respect" La protestul de astăzi sindicaliştii Sanitas au venit cu pancarte cu mesajele: "Ne alungi din ţară. Javră ordinară!", "Du-te Băsescule, după Ceauşescu!", "Vrem salarii şi respect, nu să ne trageţi în piept!". Cadrele medicale au scandat "Hoţii" şi "Cinste poliţiştilor". Reprezentanţii Sanitas cer să se revină la salariile din decembrie 2009. "Cadrele medicale şi-au făcut împrumuturi la bănci bun bazaţi că nu li se vor micşora salariile. Aşa au anunţat înainte guvernanţii. Multora dintre noi ziua de salariu le-a adus o surpriză extrem de neplăcută - după o lună de muncă, unii au plecat acasă cu o leafă de caţiva lei. Poate ne arată domnul preşedinte, domnul premier şi întregul cabinet cum se poate trăi astăzi cu o leafă de caţiva zeci de lei pe lună. Nu se mai poate, ieşim în stradă să ne cerem drepturile", a spus Viorel Tănase, liderul Sanitas Iaşi.
Pe 7 octombrie va avea loc un nou miting în faţa Prefecturii Iaşi, iar pe 20 octombrie vor fi pichetate sediile DSP şi CJAS Iaşi.
Uniunea sindicală SANITAS nu renunţă la proteste
Uniunea sindicală Sanitas Bucureşti(U.S.S.B) continuă seria acţiunilor sindicale demarate în iunie 2010, care au culminat cu mitingul şi marşul organizate în data de 22 septembrie. Sindicaliştii consideră legea de tăiere a salariilor cu 25% încalcă mai multe articole din Contractul Colectiv de Muncă şi dezavantajează angajaţii din sistemul public în raport cu cei din mediul privat.
"Atât personalul din sistemul medical privat, cât şi cei din sistemul public desfăşoară aceeaşi activitate profesională, iar Casa de Asigurări de Sănătate achită servicii medicale prestate atât de către instituţiile din sistemul public, cât şi de cele din sistemul privat. Cu toate acestea, salariile personalului medical din privat nu pot fi modificate decât prin încheierea unui act adiţional la contractul individual de muncă, în timp ce personalului medical din sistemul public i-a fost redus salariul fără acordul său", declară reprezentanţii sindicatului.
De asemenea, sindicaliştii reclamă lipsa oricărei garanţii că măsura de reducere a salariilor cu 25% este o măsură temporară şi cer anularea legii, precum şi restituirea sumelor reţinute pănă în prezent, în baza acestui act normativ. Până în momentul de faţă, Uniunea sindicală SANITAS Bucureşti a strâns peste 15.000 de semnături şi toţi membrii de sindicat au trimis reclamaţii administrative managerilor unităţilor sanitare şi de asistenţă socială, în vederea chemării în instanţele judecătoreşti interne şi internaţionale a organelor statului care au decis scăderea salariilor.