Clientul unei bănci cu sucursală în Timişoara s-a prezentat la ghişeu cu câteva kilograme de monede. El și-a plătit cu monede de 10 și 50 de bani rata la creditul contractat în franci elvețieni.
Prin acest gest, Narcis Siminiuc a încercat să atragă atenţia asupra situaţiei extrem de dificile în care a ajuns, odată ce valoarea în lei a ratei sale s-a dublat, după devalorizarea drastică a cursului faţă de moneda elveţiană.
Narcis Siminiuc s-a prezentat, marţi dimineaţa, la sediul sucursalei timişorene a băncii de unde a contractat un credit în franci elveţieni, pentru a-şi plăti o parte din rata lunară. Suma de 350 d elei a adunat-o în monede de 10, respectiv 50 de bani.
Bărbatul susține că a contractat un credit în valoare de 120.000 de franci elveţieni, pentru achiziţia unui apartament cu patru camere, iar valoarea ratei în lei s-a dublat de la momentul în care a luat creditul, în 2007, şi până acum.
Cu banii adunaţi în pungi de plastic, timișoreanul a așteptat să-I vină rândul în fața ghișeului. Angajata băncii a solicitat ajutorul unei colege pentru a număra banii.
„Noi dorim să atragem atenţia prin acest gest asupra situaţiei dificile în care am ajuns. Şi aici nu este vorba doar de cei 75.000 de clienţi cu credite în franci elveţieni, ci vorbim şi de familiile acestora sau de giranţi. Cu toţii sunt îngrijoraţi. Trebuie să se ştie că noi ne-am organizat, că există un grup de sprijin pe Facebook, că existăm”, a declarat protestatarul.
El spune că gestul a fost doar un semnal, că toată lumea doreşte să îşi plătească ratele, dar la un curs „normal”. Pe 8 februarie timișorenii cu credite în franci elvețieni vor protesta în stradă.