PROTEST în rândul florarilor din Bucureşti!

În jur de 150 de florari protestează în Piaţă Universităţii din cauza deciziei Primăriei de a nu le mai elibera autorizaţii de funcţionare.

Florarii susţin că s-a ajuns în această situaţia unui protest din cauza Primăriei Capitalei pentru că a oprit procesul de avizare pe motiv că la momentul de faţă se lucrează la un alt regulament pentru comerţul cu flori din Bucureşti.

Florarii au început să se adune în jurul orei 10.00 în Piaţa Universităţii. Aceştia au un la cale un protest. Ei au adus flori şi au spus că vor să muncească, însă sunt împiedicaţi de autorităţile locale, care nu le mai eliberează avize de funcţionare, conform digi24.ro.

„După sute de ani, meseria noastră, una dintre cele mai frumoase meserii tradiţionale rome, meseria de florar, este pusă în pericol. Unele primării din Bucureşti nu mai eliberează avize de funcţionare din cauza Primăriei Capitalei, care a oprit orice fel de avizare deoarece lucrează la un regulament pentru comerţul cu flori”, a declarat preşedintele Asociaţiei Florarilor şi Meseriilor Tradiţionale, Adrian Dincă.

„Uniunea Europeană şi statul român trebuie să promoveze condiţiile pentru a crea locuri de muncă pentru integrarea romilor în societate. Contrar acestor principii, în momentul de faţă, cu voie sau fără voie, se pun în pericol sute de familii. În această situaţie, atât noi cât şi copiii noştrii suntem nevoiţi să luăm în calcul plecarea din ţară şi, bineînţeles, să devenim asistaţii sociali ai Europei”, a mai spus Adrian Dincă.

Florarii îşi doresc din partea primarului Capitalei să deblocheze avizele de funcţionare, dar şi ca acesta să le ia în considerare punctul de vedere în legătură cu noul regulament al comerţului.