La ora 18.50, aproximativ 30 de persoane se adunaseră pe treptele Ateneului pentru a se împotrivii distrugerii postului tv. Şefii TVR şi-au explicat decizia prin nevoia de a face economie.
La 19.15, se adunasera aproximativ 200 de persoane. Mare parte dintre acestea erau angajaţi TVR. Se vorbeşte despre decizia politică de a închide TVR Cultural şi se face un apel către clasa politică pentru a reflecta încă o dată asupra măsurii, pentru că elitele vor cere azil politic în străinătate. Măsura este luată într-o perioadă în care societatea românească se află într-un proces de degradare a valorilor. Update. "Nu doar TVR Cultural este în pericol, ci întreaga televiziune publică din România. Nu-mi dau seama de ce Crin Antonescu a trimis la conducerea TVR un securist sub acoperire de ziarist de care s-au folosit mai toţi, de la Vîntu la Băsescu. Putea să îl răsplătească pentru trădarea lui Traian Băsescu dându-i altă jucărie, nu conducerea unei instituţii de interes naţional, care se află în stare critică. Altfel, e greu de crezut că Săftoiu a fost trimis să distrugă TVR, cunoscută fiind nepriceperea sa. Sigur e că TVR, condusă azi de impostori şi la cheremul unor grupuri de interese, se află în cel mai greu moment din istoria sa. Doar incompetenţii sau răuvoitorii distrug în loc să îndrepte, în loc să repare lucrurile. Şi tot ei dau apoi vina pe alţii: pe sindicate, pe angajaţi, pe oricine", a declarat pentru EVZ Valentin Nicolau, reprezentantul salariaţilor TVR în CA.
El a mai precizat:"Restructurarea lui Săftoiu este o farsă, o acţiune de imagine amestecată cu una de demolare. De la instalarea noii conduceri nu s-a luat nicio măsură, cu excepţia sistării de ieri a emisiei TVR Info, care să ducă la reducerea costurilor. În schimb, s-au făcut angajări, s-au cumpărat bunuri şi servicii inutile. TVR se află în aceeaşi inerţie păguboasă, o degringoladă care va fi plătită aiurea, deopotrivă de angajaţi şi de telespectatorii Televiziunii Române".