Protest masiv la Crevedia. Oamenii cer demisia primarului

Incendiu devastator în Dolj. Un sat întreg în flăcări / Sursa: Inquam Photos/ Octav Ganea

În timpul înmormântării uneia dintre victimele exploziilor de la Crevedia, localnicii s-au adunat în fața primăriei și au început protestele. Aceștia cer dreptate pentru victime, și în același timp, vor ca primarul să își asume răspunderea și să își dea demisia.

În ultimele zile, spiritele s-au încins la Primăria din Crevedia. Luni, cetățenii își cereau drepturile și se luptau cu autoritățile pentru a reuși să încaseze despăgubiri materiale pentru pagubele produse. Mulți dintre locuitori au rămas fără bunuri dar și fără locuințe, și acum încearcă cu orice preț să își reclădească locuințele, astfel încât viețile lor să se reîntoarcă la normal.

Discuțiile tensionate dintre reprezentanții stației GPL și localnici s-au încheiat cu greu și fără vreun deznodământ. Mai apoi, reprezentanții stației GPL, adică avocatul și administratorul firmei alături de o persoană autorizată și specializată în construcții au luat la pas localitatea pentru a analiza care sunt pagubele.

Localnicii au agățat bannere pe gardurile primăriei

Pe aceste bannere albe, localnicii au scris cu spray de vopsea negru faptul că își doresc dreptate. În plus, pe unul dintre aceste bannere era inscripționat textul „Corupția ucide”.

Cetățenii din Crevedia sunt din ce în ce mai nemulțumiți deoarece până la acest moment, proprietarulstației de GPL nu s-a arătat public pentru a discuta cu ei. Acesta fusese invitat ieri la primărie, însă în locul său s-au prezentat avocatul și admiratorul firmei. Locuitorii și-au transmis nemulțumirea și nevoile avocatului. De asemenea, foarte mulți dintre aceștia doresc să se ocupe singuri de reconstruirea caselor distruse.

Cetățenii vor dreptate

În același timp, locuitorii duc pe ultimul drum cel de-al doilea bărbat care a decedat în urma acestei tragedii. Bilanțul exploziilor de la Crevedia a ajuns la cinci morți, iar în ceea ce privește daunele materiale, autoritățile estimează că undeva între opt și 70 de case au fost avariate. Unele dintre acestea trebuie reconstruite complet, altele pot fi renovate.

În plus, locuitorii din Crevedia cer vehement demisia primarului în funcție. Potrivit unuia dintre protestatari, acesta nu își respectă promisiunile făcute către populație. Acesta trebuie să își asume responsabilitatea pentru tragedie, și să renunțe la poziția sa, potrivit Antena 3 CNN.