Protestul, dacă s-ar putea numi astfel, a fost organizat la festivalul veganilor (persoane care nu mănâncă şi nu folosesc produse de origine animală), care se desfăşoară la Brighton, în Marea Britanie.
Protestatarul s-a hotărât să manifesteze mâncând un cap de porc crud chiar în faţa activiştilor vegani. Motivul? L-a explicat el poliţiştilor: ''Am făcut-o - noi cei 8 - pentru că prin veganism şi malnutriţie nu se pot obţine mai mult de 15 substanţe nutritive din plante. Unii dintre noi sunt ex-vegani care s-au îmbolnăvit din cauza aceasta''. Cuvintele au fost preluate şi de către Sky News, care urmărea manifestaţia.
Gestul a provocat dezgust chiar şi printre trecătorii ''carnivori'': ''Asemenea chestiuni nu se pot privi''. Managerul VegFestUk, Tim Barford, a spus că era informat de această contramanifestaţie: ''Aşteptam circa 30, au venit doar câţiva. E puţin trist să vedem toate astea. Mai ales fiindcă aceste persoane au deranjat copiii ca şi restul oamenilor. Poliţia a sosit, i-a avertizat şi în final i-au îmbrâncit pentru a-i alunga de aici''.
Organizatorul festivalului a declarat: ''Lucrul pozitiv din acest oribil spectacol este că persoanele carnivore care erau pe-aici, şi-au schimbat opinia asupra propriei diete. Sperăm ca dintre aceşti anti-vegani am încurajat unele persoane să devină vegane''.