Protest la Spitalul TBC din Constanţa

Cei aproape 200 de angajaţi ai Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie din Constanţa au protest astăzi faţă de decizia comasării unităţii cu Spitalul de Boli Infecţioase. Protestatarii îl acuză pe ministrul sănătăţii, Attila Cseke, de lipsă de comunicare şi i-au cerut în cor demisia.

Spitalul TBC are 200 de paturi şi, anual, îngrijeşte peste 3.000 de pacienţi bolnavi de tuberculoză. "Nu înţelegem de ce trebuie să fim desfiinţaţi, nu avem datorii, suntem plătiţi la timp, avem medicamente şi dispunem de aparatură medicală performantă. Coordonarea noastră este asigurată de un colectiv de medici apreciaţi, iar managerului nu avem ce-i reproşa", spun angajaţii unităţii sanitare. Începând din vara trecută, când administrarea şi patrimoniul au fost preluate de Consiliul Judeţean Constanţa, spitalul TBC are în derulare proiecte europene în valoare de trei milioane euro şi aşteaptă aprobarea altora. "Aşa e la noi, dacă ceva merge bine trebuie să strice ca să fim şi noi în rând cu ăia care merg prost. Soarta noastră este decisă fără noi. Ajungem acum la consiliul local, de ce tace Consiliul Judeţean Constanţa şi nu ia poziţie?", comenta asistenta Mihaela Dancev. Managerul spitalului TBC, dr. Erdin Borgazi, susţine că cel mai probabil se va ajunge la disponibilizarea salariaţilor în condiţiile în care "tuberculoza este o boală foarte importantă cu incidenţă mare în judeţul Constanţa, peste media naţională şi cu atât mai mult trebuie păstrat acest spital". Sindicatul Sanitas face demersuri la Ministerul Sănătăţii pentru păstrarea personalităţii juridice a spitalului TBC. Anul trecut când Ministerul Sănătăţii a cerut propuneri de restructurare a sistemului sanitar constănţean, Direcţia de Sănătate Publică şi Prefectura Constanţa s-au pronunţat pentru păstrarea Spitalului de Pneumoftiziologie ca unitate de sine stătătoare.